Ioan Balan vrea să afle cauza principală care determină alterarea calităţii apei din fântânile din judeţul Suceava

> Deputatul cere ministrului Mediului verificări în acest sens

 Deputatul PNL de Suceava Ioan Balan este îngrijorat de calitatea apei din fântânile din judeţul Suceava şi cere ministrului Mediului, Apelor şi Pădurilor, Tánczos Barna, verificări şi acest sens şi măsuri pentru creşterea siguranţei utilizării apei din fântâni.

„Potrivit celor mai recente informaţii apărute în spaţiul public, ca urmare a publicării Raportului privind starea mediului pentru anul 2021, 82% dintre fântânile analizate la nivelul judeţului Suceava au fost identificate ca fiind neconforme din punct de vedere microbiologic” arată Ioan Balan.

Potrivit acestuia, cei mai mulţi experţi în sănătate publică apreciază că apa din fântânile sucevene este în relaţie directă cu starea de sănătate a populaţiei, în judeţul Suceava fiind depistate în anul 2021 un număr total de 1.691 de cazuri de boli infecţioase şi parazitare.

„Autorităţile administraţiei publice locale au luat deja măsuri concretizate în curăţarea şi dezinfectarea celei mai mari părţi dintre fântâni. Cu toate acestea, rămâne însă de identificat cauza principală care determină alterarea calităţii apei din fântâni” menţionează deputatul.

El spus că chiar dacă la nivelul judeţului Suceava proiectele de alimentare a gospodăriilor cu apă potabilă sunt în plină derulare sau au fost finalizate, riscurile ca populaţia să consume din fântânile cu apă nepotabilă se menţin, cei mai expuşi fiind copiii şi persoanele vârstnice.

Din aceste motive, el cere ministrului să precizeze dacă a dispus verificări pentru identificarea cauzelor care determină infestarea pânzelor freatice şi alterarea calităţii apei din fântânile situate pe teritoriul judeţului Suceava şi ce alte măsuri se impun, pe termen scurt şi mediu, pentru creşterea siguranţei utilizării apei din fântâni, pe lângă măsurile deja implementate de către autorităţile administraţiei publice locale din judeţ. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI