O şoferiţă din Suceava a fost amendată şi lăsată fără permis pentru că a depăşit neregulamentar şi nici nu a acordat prioritate pietonilor

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Suceava, comisar-şef Ionuţ Epureanu, a anunţat, marţi, că în urma apariţiei în mediul online a unor imagini video surprinzând un autoturism al conducator auto încalcă reguli de circulaţie rutieră, poliţiştii din cadrul Biroului Rutier – Poliţia Municipiului Suceava s-au autosesizat şi au dispus verificări în vederea identificării şoferului, stabilirii situaţiei de fapt şi dispunerii măsurilor legale.

Astfel, în urma verificărilor, s-a stabilit că autoturismul a fost condus la data de 22 septembrie a.c. de o femeie de 38 de ani din municipiul Suceava, ea efectuând o manevră de depăşire neregulamentară şi neacordand prioritate de trecere pietonilor angajaţi în traversarea pe marcaj pietonal.

Pentru abaterile săvârşite, femeia a fost sancţionată contravenţional conform OUG 195/2002 modificată privind circulaţia pe drumurile publice, iar complementar s-a dispus suspendarea exercitarii dreptului de a conduce pentru o perioadă de 120 zile. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI