În ciuda „tăvălugului” scumpirilor

Pensionarii suceveni mai pot spera la abonamente gratuite de călătorie cu autobuzele electrice

> „Vom analiza care va fi preţul energiei electrice după ce vin toate cele 15 autobuze electrice, iar în funcţie de acesta vom lua o decizie” spune primarul Ion Lungu > Viitorul parc fotovoltaic ar putea asigura energia electrică necesară unităţilor de învăţământ, instituţiilor publice şi societăţii de transport public local

 Primăria Municipiului Suceava nu renunţă la a lua în calcul să acorde pensionarilor abonamente gratuite de călătorie cu autobuzele electrice. Autorităţile locale încă analizează modalitatea în care această facilitate ar putea fi materializată, cu toate că, de la momentul promovării proiectului privind transportul electric în comun, condiţiile economico-financiare au evoluat în sens negativ. Edilul-şef Ion Lungu reliefează că la fundamentarea proiectului rezultă că încărcarea acumulatorilor autobuzelor electrice ar fi de 5 ori mai mică decât valoarea cheltuielilor cu carburanţii mijloacelor de transport cu motoare cu ardere internă.

„Logica era aceea că economiile făcute cu băgatul în priză şi încărcatul acumulatorilor ar fi fost de 5 ori mai mari decât cheltuielile cu motorina. Din păcate, a venit acest bumerang al scumpirilor, recent primăria primind notificare de creştere cu 224% a preţului energiei electrice. Cu precizarea că majorări au mai avut loc şi anterior” subliniază şeful municipalităţii.

Chiar şi aşa, Lungu precizează că nu se dezice de varianta asigurării abonamentelor gratuite pentru pensionari, o hotărâre în acest sens urmând a fi luată după recepţionarea întregului lot de 15 autobuze electrice livrate de firma Solaris din Polonia. La fel, încheiate urmează a fi implementarea sistemului de e-ticketing şi de monitorizare în trafic a autobuzelor electrice, cât şi introducerea sensului unic de circulaţie pentru mijloacele de transport în comun de călători.

„Nu excludem să acordăm aceste abonamente gratuite pentru seniori, dar vom analiza care va fi preţul energiei electrice după ce vin toate cele 15 autobuze electrice, iar în funcţie de acesta vom lua o decizie” a explicat edilul-şef.

Lungu a ţinut să sublinieze că, din informaţiile pe care le are, societatea Transport Public Local (TPL) nu este afectată în mod important de ordonanţa de urgenţă a guvernului privind schema de plafonare a preţului la energia electrică. Şeful executivului crede că problema energiei electrice în municipiul Suceava va fi rezolvată după concretizarea proiectului înfiinţării unui parc fotovoltaic în Lunca Sucevei.

„Deocamdată, nu am cunoştinţă despre modificări importante la TPL, dar o să analizăm care sunt problemele concrete de acolo. Suntem pe drumul cel bun, iar în perspectivă vrem să facem parcul fotovoltaic, prin care să ne asigurăm energia electrică necesară consumului intern al unităţilor de învăţământ, instituţiilor publice şi al societăţii de transport public local” a conchis Ion Lungu.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI