Asociaţia Fight for Freedom va găzdui 51 de copii ucraineni în Suceava, pe toată durata războiului

Din cauza situaţiei deosebite din Ucraina, 51 de copii vor sosi în România, unde vor rămâne pe toată durata războiului, a anunţat Asociaţia Fight for Freedom cu sediul în Vereşti.

Copiii, cu vârste între 6-14 ani, provin din familii vulnerabile, cu părinţi chemaţi să lupte pe front. „În lipsa unui gardian în Ucraina, ei se vor refugia în Suceava, unde Asociaţia Fight for Freedom, le va oferi un spaţiu pentru a locui, mese zilnice, suport psihologic şi ajutor pentru a-şi continua educaţia” am fost informaţi.

Fight for Freedom mai găzduieşte, de două luni, la Centrul rezidenţial „Casa Libertăţii”, sediul asociaţiei din localitatea Vereşti, un întreg orfelinat din Ucraina. Acolo, 75 de copii orfani, cu vârste cuprinse între 0 şi 5 ani,  55 de doctori, asistenţi şi îngrijitori, au fost aduşi din zona Odesa, Ucraina, de teama extinderii stării de război în regiune.

„Am primit o solicitare din partea Guvernului de la Kiev, pentru a sprijinii prin centrele rezidenţiale şi facilităţile organizaţiei noastre, un anumit număr de copii ucraineni, copii provenind din medii defavorizate. Am înţeles că războiul din ţara vecină afectează întreaga populaţie a acestei ţări, dar îndeosebi copiii orfani sau cei ai căror părinţi sunt chemaţi să lupte pe front, aceştia fiind cei mai vulnerabili. De aceea ne-am propus, iar Dumnezeu ne-a ajutat să facem paşi importanţi în această direcţie. Mulţumim autorităţilor române care au acţionat prompt în a ne sprijinii în toate demersurile legale” a transmis Gheorghe Ignat, directorul Asociaţiei Fight for Freedom.

Fight for Freedom face cunoscut că a fost implicată în criza umanitară din Ucraina din prima zi a începerii războiului prin prezenţa la Vama Siret, trimiterea de ajutoare şi cazarea refugiaţilor Ucraineni. Organizaţia estimează următoarele date: > peste 2.500 de tone de ajutor umanitar trimis în Ucraina; 5.000 de pachete cu alimente distribuite săptămânal refugiaţilor din sud-vestul Ucrainei; > 100.000 de vieţi atinse într-un mod pozitiv prin asociaţie; 4.000 de refugiaţi găzduiţi în Suceava; > 4 spitale aprovizionate cu medicamente;

Pe lângă ajutorul în Ucraina, asociaţia transmite că a rămas dedicată misiunii iniţiale de ajuta oamenii străzii, familiile defavorizate şi foştii deţinuţi eliberaţi din penitenciarele României.

„În total, Fight for Freedom va găzdui 126 de copii vulnerabili din Ucraina, mare parte din aceştia fiind orfani” ni s-a precizat. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI