> La final, lucrările realizate de participanţi vor fi reunite într-o expoziţie
Muzeul Naţional al Bucovinei anunţă că va organiza şi în acest an, în perioada 8-19 august, Atelierul de pictură icoană în manieră bizantină pentru adulţi, la Muzeul de Istorie.
Fiecare participant va picta o icoană „da capo al fine”, fiind îndrumat de un lector de specialitate.
„Tehnica veche a iconografiei, rezultatul experienţei de veacuri a iconarilor, adaptată în timp materialelor noi apărute, va fi descifrată pas cu pas, etapă cu etapă” anunţă organizatorii.
Cursul este structurat în 10 şedinţe cu durata de 3 ore, pentru două grupe de maxim 12 persoane, după orarul: 9:00 – 12:00 şi 17:00 – 20:00.
Toate materialele necesare cursului sunt asigurate de Muzeul Naţional al Bucovinei.
La sfârşitul atelierelor, lucrările realizate de participanţi vor fi reunite într-o expoziţie pe simezele Muzeului de Istorie din Suceava.
Înscrierile se fac la Muzeul de Istorie, strada Ştefan cel Mare nr. 33, prin completarea fişei de înscriere, pe care cei interesaţi o pot găsi la Biroul Artă. Informaţii – la telefon 0230 216439, interior 133 sau pe mwww.muzeulbucovinei.ro/educaţie muzeala/adulti/. Taxa de participare la curs: 90 lei./ Plata se poate face în numerar la casieria muzeului. Pot participa adulţi şi tineri cu vârsta peste 18 ani. (N.B.)
























Comentarii