Handbal masculin, Liga Zimbrilor

Lotul echipei CSU din Suceava se va reuni azi pentru startul pregătirilor pentru noul sezon competiţional

Antrenorul Petru Ghervan a programat reunirea lotului echipei CSU Suceava pentru azi, 6 iulie, la ora 17:00. După perioada de pregătire specifică, 12 jucători vor pleca în Polonia pentru a participa la campionatele europene universitare, între 25 şi 30 iulie. Apoi, echipa suceveană va participa la un turneu la Baia Mare (5-6 august), urmat de două jocuri la Bacău, cu CSM (12-13 august), şi un meci la Focşani, pe 19 august.

În ce priveşte mişcările de efectiv, acestea nu au fost foarte numeroase, de la Suceava plecând la finalul sezonului precedent Ştefan Grigoraş, Alin Roşu, Alexandru Juverdianu, Cemal Kutahya şi Robert Furak. Trei nume figurează la capitolul sosiri, respectiv Răzvan Gavriloaia (Dinamo), Vencel Csog (SCM Poli Timişoara) şi Paul Simulescu (CSM Alexandria).

Primul antrenament al jucătorilor formaţiei va avea loc în sala „Dumitru Bernicu”, azi, de la ora 17:00.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI