Încercând să monteze un scripete pe mansarda unei clădiri în construcţie din Siret...

Un muncitor a căzut de la o înălţime de 6 metri

Un bărbat a căzut în gol de la o înălţime de 6 metri în timp ce încerca să monteze un scripete pe o clădire în construcţie din oraşul Siret.

Potrivit anchetei efectuate de poliţişti, lucrările de construcţie se efectuau la mansarda clădirii, muncitorii efectuând activităţi de montare pe poziţie a unui scripete. Marţi, în timp ce se efectuau aceste lucrări, un muncitor din comuna botoşăneană Vlădeni, care se afla în apropierea scripetelui, s-a dezechilibrat, căzând împreună cu suportul scripetelui în gol de la o înălţime de aproximativ 6 m.

Un coleg care efectua lucrări cu un excavator a apelat la 112, solicitând intervenţia echipajelor de prim-ajutor. Astfel, la faţa locului s-a deplasat un echipaj din cadrul SMURD Siret, care a procedat la acordarea de prim-ajutor rănitului.

Ulterior, la faţa locului a sosit şi un echipaj de ambulanţă de la Rădăuţi, care l-au preluat pe bărbat şi transportat la Spitalul de Urgenţă Judeţean Suceava, unde i-a fost stabilit diagnosticul preliminar „politraumatism prin cădere, fractură deschisă dublă membru inferior stâng, traumatism cranio-cerebral facial”.

Poliţiştii fac cercetări pentru „vătămare corporală din culpă”, „neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă” şi, respectiv, „nerespectarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă”.

Cauza urmează a fi soluţionată procedural prin Parchetul de pe Lângă Judecătoria Rădăuţi. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI