În Duminica Sfinţilor Români

Manifestare pastorală şi culturală la Cajvana

Cu binecuvântarea Înalt-preasfinţitului Părinte Calinic, Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, prin Sectorul de Misiune Pastorală şi Actualitate Creştină, în parteneriat cu Protopopiatul Suceava 1, Parohia „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril” Cajvana I, Parohia „Naşterea Maicii Domnului” Cajvana II, Primăria Oraşului Cajvana şi Liceul Tehnologic „Ştefan cel Mare” Cajvana a organizat în ziua de 26 iunie a.c. – Duminica a II-a după Rusalii (a Sfinţilor Români) manifestarea pastorală şi culturală „Sunt român şi sunt creştin”. Cu acest prilej, Preasfinţitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor a săvârşit Sfânta Liturghie arhierească.

La prima oră a dimineţii, ierarhul a fost primit după datina străbună cu pâine şi sare de Gheorghe Tomăscu, primarul oraşului Cajvana, de copii cu buchete de flori şi de soborul slujitor.

Sfânta Liturghie arhierească a fost oficiată, pe o scenă special amenajată în centrul localităţii, de Prea-sfinţitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, alături cu un sobor de preoţi şi diaconi, iar răspunsurile liturgice au fost date de corul de copii de la Aşezământul de copii „Sfântul Leontie” Rădăuţi. Din soborul coslujitor au făcut parte părintele Mihai Vizitiu, slujitor al Parohiei „Adormirea Maicii Domnului” din Târgu Neamţ, părintele Filaret Ruscan, consilier eparhial în cadrul Sectorului de Misiune Pastorală şi Actualitate Creştină – Centrul Eparhial Suceava, părintele Doru Ionel Budeanu – protoiereu al Protopopiatului Suceava I, părintele Vasile Irimia – protopop emerit al Protopopiatului Suceava I, iar în anii ’80 preot la Parohia Cajvana.

Printre credincioșii care au participat la Sfânta Liturghie s-au aflat deputaţii Mirela Elena Adomnicăi şi Gheorghe Şoldan, Doina Iacoban, subsecretar de stat în cadrul Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene, subprefectul Ioan Cristian Şologon, Ion Cotoară, primarul comunei Iaslovăţ, Mugurel Bocancea, primarul comunei Todireşti, Vasile Dan Tiperciuc, primarul comunei Arbore, şi Grigoraş Păstrăv, primarul comunei Comăneşti.

În cuvântul de învăţătură rostit după Sfânta Evanghelie, PS Damaschin Dorneanu a spus: „Învăţăm astăzi că Sfinţii nu sunt doar pentru a fi trecuţi în calendar, locul Sfinţilor Români nu este acolo într-un calendar trecuţi cu roşu sau trecuţi în culoarea albastră aşa cum sunt evidenţiaţi Sfinţii Români. Locul Sfinţilor este în altă parte, ei trebuie să ne fie aproape, sfinţenia lor e pentru noi, nu e doar pentru ei înşişi şi nici doar pentru Dumnezeu într-un fel, ei sunt lumina care trebuie în sfeşnic, în sfeşnicul meu care luminează casa mea, casa înlăuntrului meu, sufletul meu, viaţa mea. Asta învăţăm în Duminica de astăzi, mulţi Sfinţi sunt, unii cunoscuţi, alţii necunoscuţi, dar Dumnezeu ne pune şi pe cei cunoscuţi şi într-un fel şi pe cei necunoscuţi în faţă ca Lumină”.

La momentul cuvenit din cadrul Sfintei Liturghii, ierodiaconul Ioan Olărean a fost hirotonit ieromonah pe seama Mănăstirii „Acoperământul Maicii Domnului” Siminicea.

La finalul Sfintei Liturghii au fost onorate din însărcinarea Înaltpreasfinţitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, câteva persoane care s-au evidenţiat în viaţa comunităţii din Cajvana. Părintele protopop Doru Ionel Budeanu a dat citire, iar Preasfinţitul Părinte Damaschin a înmânat „Crucea Bucovinei” pentru clerici părintelui lector univ. dr. Mihai Vizitiu, fost cadru didactic al Facultăţii de Teologie din Iaşi, dar şi al Seminarului Teologic de la Mănăstirea Neamţ, actualmente slujitor al Parohiei „Adormirea Maicii Domnului” din Târgu Neamţ, Ordinul „Sfântului Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava pentru clerici” părintelui protopop emerit şi fost râvnitor la Parohia Cajvana Vasile Irimia, părintelui Iulian Vasile Davidoaia, preot paroh, părinţilor slujitori Marius Gheorghiţă Davidoaia şi Ioan Ticşa de la Parohia Cajvana I, părintelui paroh Radu Sorinel Rezuş şi Părintelui slujitor Mihai Bogdan Hopulele de la Parohia Cajvana II, Ordinul „Sfântului Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava pentru mireni” primarului oraşului Cajvana, Gheorghe Tomăscu, directorului Liceului Tehnologic „Ştefan cel Mare” Cajvana, Nicolae Robu, respectiv viceprimarului Ioan Mârza şi viceprimarului Gheorghe Iacoban, prof. Alin Puşcă, prof. univ. dr. Toader Jucan şi ing. Toader Pâţu.

Partea a doua a evenimentului a debutat cu programul artistic prezentat de corul de copii al Parohiei „Sfânta Cuvioasă Parascheva” Pătrăuţi, coordonat de părintele Constantin Cristian Mihoc.

Cei prezenţi au avut onoarea de a-l asculta pe părintele prof. Mihai Vizitiu care le-a îmbogăţit sufletele cu un cuvânt ziditor. Părintele Mihai Vizitiu a avut o activitate deosebit de frumoasă în cadrul învăţământului teologic, fiind profesor şi director al Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamţ, dar şi lector pentru disciplina Noul Testament la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Iaşi, reînfiinţată după evenimentele din anul 1989.

Un recital de cântece şi poezii au prezentat elevi ai Liceului Tehnologic „Ştefan cel Mare” Cajvana, după care pe scenă au urcat şi au prezentat cântări religioase grupul vocal “Glas Divin” al Parohiei „Adormirea Maicii Domnului” din Comăneşti şi corul de copii al Parohiei Botoşana.

Prezentarea programelor, formaţiilor artistice precum şi a conferinţei misionare a fost făcută de prof. Pavel Chiriac, secretar la Sectorul de Misiune Pastorală şi Actualitate Creştină din cadrul Centrului Eparhial.

Cuvinte de folos duhovnicesc a rostit părintele consilier eparhial Filaret Ruscan, iar Gheorghe Tomăscu, primarul oraşului Cajvana, a adus cuvinte de mulţumire tuturor celor care s-au implicat la reuşita acestei manifestări pastorale şi culturale.

CONSTANTIN AGAFIŢEI

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: