Un tânăr din Bosanci a ajuns în arest pentru că a condus fără permis o motocicletă cu numere false de înmatriculare

> El a fost implicat într-un accident rutier la intrarea în Suceava

Un tânăr bosâncean a fost reţinut, sâmbătă seara, după ce a fost implicat într-un accident rutier la intrarea în municipiul Suceava. Poliţiştii au constatat că nu are permis şi conducea o motocicletă cu număr fals de înmatriculare.

Potrivit Poliţiei Suceava, sâmbătă seara, o patrulă din cadrul Poliţiei Municipiului Suceava – Biroul Rutier, fiind de serviciu în controlul şi supravegherea traficului rutier pe raza municipiului Suceava, pe str. Sofia Vicoveanca, a observat un autoturism VW şi o motocicletă Honda, pe marginea drumului, în faţa unui hotel, cu avarii importante la caroserie.

Poliţiştii au stabilit că şoferul autoturismului, un bărbat din Rădăuţi, a condus maşina dinspre Suceava către Cumpărătura şi a efectuat virajul la stânga spre parcarea respectivului hotel fără a acorda prioritate de trecere unui tânăr de 26 de ani din Bosanci, care conducea o motocicletă neînmatriculată şi cu număr fals şi fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie, din direcţia Cumpărătura către Suceava.

 Ambii conducători de vehicule au fost testaţi cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind de 0,07 mg/l alcool pur în aerul expirat pentru conducătorul autoturismului şi negativ în cazul conducătorului de motociclu.

 S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor „circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat” şi „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără a poseda permis de conducere”.

Prin ordonanţă, s-a dispus reţinerea tânărului de 26 de ani din Bosanci. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI