Prin sistemul RO e-Transport

Finanţele sucevene iau măsuri dure de prevenire şi combatere a comerţului ilicit

> Vizaţi sunt importatorii şi exportatorii de legume, cartofi, fructe, citrice, băuturi alcoolice, sare, ciment, fier, fontă, oţel, îmbrăcăminte şi încălţăminte > Începând cu 1 iulie, încălcarea obligaţiei declarării transporturilor cu risc fiscal ridicat va fi sancţionată cu amendă de până la 100.000 lei

Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice (AJFP) Suceava aduce la cunoştinţa contribuabililor că, prin OUG nr. 41 din 2022 pentru instituirea Sistemului naţional privind monitorizarea transporturilor rutiere de bunuri cu risc fiscal ridicat RO e-Transport, s-au instituit măsuri în scopul creşterii gradului de colectare a impozitelor şi taxelor datorate bugetului de stat, precum şi de prevenire şi combatere a comerţului ilicit de bunuri.

Potrivit noului act normativ, obligaţia declarării în sistemul RO e-Transport a transportului de bunuri cu risc fiscal ridicat revine destinatarului, respectiv expeditorului înscris în declaraţia vamală de export; beneficiarului din România al achiziţiilor intracomunitare; furnizorului din România, în cazul tranzacţiilor interne sau al livrărilor intracomunitare; depozitarului, în situaţia tranzacţiilor intracomunitare în tranzit.

Printre bunurile cu risc fiscal ridicat transportate rutier care fac obiectul monitorizării prin sistemul RO e-Transport se numără legumele, plantele, rădăcinile şi tuberculii; fructele comestibile; cojile de citrice sau de pepeni; băuturi, lichide alcoolice şi oţet; sarea; sulful; pământuri şi pietre; ipsosul, varul şi cimentul; îmbrăcămintea şi accesoriile de îmbrăcăminte, tricotate sau croşetate; îmbrăcămintea şi accesoriile de îmbrăcăminte, altele decât cele tricotate sau croşetate; încălţămintea, ghetrele şi articole similare; fonta, fierul şi oţelul. „Utilizatorii sunt obligaţi să pună la dispoziţia operatorului de transport rutier codul UIT aferent bunurilor transportate. Codul UIT este înscris în mod obligatoriu pe documentul de transport, lizibil şi fără ştersături sau adăugări” transmite AJFP Suceava. Începând cu 1 iulie 2022, utilizatorii sunt obligaţi să declare în sistemul RO e-Transport datele referitoare la transporturile de bunuri cu risc fiscal ridicat.

Conform comunicatului de presă al Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Suceava, nerespectarea prevederilor OUG nr. 41 din 2022 constituie contravenţie (dacă nu sunt săvârşite în astfel de condiţii încât să fie considerate infracţiuni), fiind sancţionate, în cazul persoanelor juridice, cu amenzi care pot ajunge la 100.000 lei.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: