…Întorcându-mă la ideea dlui primar al municipiului, dl Ion Lungu, privind apelul la ajutorul divin, prin intermediul Sf. Ioan cel Nou de la Suceava, cred că este departe de a fi caracterizată drept o „întoarcere la Evul Mediu”. Dacă comunitatea suceveană crede că Sf. Ioan ne poate ajuta în a eradica ororile COVID (căci cine nu crede în minuni nu poate avea parte de ele), nu văd de ce nu putem apela, prin rugăciunile noastre, la puterea divină. Nu vreau să insist aici asupra „puterii rugăciunilor”, dat fiind că există suficiente dovezi asupra puterii vindecătoare a acestora.
Este însă locul să amintesc aici – şi nu ştiu dacă sunt cel mai indicat – că, după fiecare minune făcută de Domnul nostru Iisus Hristos, atunci când i se mulţumea, El răspundea aproape invariabil: „Nu-mi mulţumiţi Mie, ci Tatălui ceresc; credinţa ta te-a mântuit”.
Aşadar, mântuirea noastră sau cel puţin o parte din aceasta aparţine incontestabil credinţei noastre. Este vorba despre o profundă şi sinceră credinţă care exclude fanatismul, fariseismul, perversitatea etc.
Dacă ar fi să fac o paralelă, o analogie formală, păstrând proporţiile şi sensurile afirmaţiilor, însuşi V.I. Lenin – al cărui ateism nu se poate pune la îndoială – afirma că, atunci când teoria cuprinde masele, aceasta poate deveni o forţă materială.
Atunci când credinţa în divinitate, în puterea acesteia, cuprinde masa credincioşilor dintr-o anume comunitate umană, aceasta poate face, într-adevăr, minuni vindecătoare…
Poziţia dlui dr. R.C. cu privire la ineficienţa ajutorului divin, de parcă ar supune unui rechizitoriu ajutorul divinităţii, este aidoma cu cea a unui senator afro-american – jurist prin formaţie intelectuală – care, cu câţiva ani în urmă, l-a acţionat în justiţie (l-a dat în judecată) pe Dumnezeu, acuzându-L că acceptă războaiele, criminalitatea, catastrofele naturale etc., chiar viaţa oamenilor ca fii ai Săi… Numai că respectivul senator s-a dovedit a fi un dezaxat mintal care, probabil, că a ajuns într-un spital de psihiatrie…
Înainte de a încheia aceste scurte consideraţii, aş vrea să mai aduc în discuţie o situaţie analogă, departe de a fi considerată drept criptocomunistă, aşa cum ar putea crede unii… Ca neînsemnat redactor al unei reviste naţionale de nivel preuniversitar în domeniul fizicii şi de matematici aplicate („Cygnus” – n.red.), ce se editează la Suceava sub egida Comitetului Naţional Român al UNESCO, am întrebat, printr-o scrisoare deschisă, pe specialiştii jurnalişti de cunoscută reputaţie din redacţia mult apreciatei reviste „Ştiinţă şi tehnică” (Alexandru Mironov, Cristian Român, Andrei Dorobanţu seniori editori ş.a.), cu apariţie lunară în România, care ar fi explicaţia ştiinţifică a focului (flăcării) haric de la Ierusalim, care apare în fiecare an deasupra Sfântului Mormânt, în sâmbăta Învierii Domnului (Paştele creştin-ortodox), fără nicio sursă energetică de alimentare şi de la care lumina este răspândită, în măsura posibilităţilor, la toate bisericile creştin ortodoxe din întreaga lume.
Mi-aduc aminte că, nu cu prea mulţi ani în urmă, chiar actualul preşedinte al CJ Suceava a adus personal, călătorind pe calea aerului, Sfânta Lumină harică de la Ierusalim, răspândind-o la bisericile creştin-ortodoxe din Bucovina. Întrebarea a fost pusă ca urmare a îndemnului (invitaţiei) pe care-l făcea pe atunci redacţia revistei „Ştiinţă şi tehnică” de a ne adresa (oricine ar fi) cu orice întrebare din domeniul preocupărilor revistei, iar în anul respectiv se sărbătorea tocmai Anul Luminii la nivel internaţional (Anul Internaţional al Luminii – 2015 – n.red.), iar dl Andrei Dorobanţu publicase, în coloanele periodicului, un articol în legătură cu lumina, mai ales cea artificială, a laserului, fără nicio referire la lumina solară şi, cu atât mai puţin, la flacăra harică de la Ierusalim. N-am primit până astăzi vreun răspuns la întrebarea noastră, deşi au trecut câţiva ani buni şi pe parcursul cărora am mai revenit de câteva ori la întrebarea ca atare: „este o minune divină sau o făcătură această lumină?”
Domnii jurnalişti, autodeclaraţi atei (e drept că în ultimul timp dl Al. Mironov a cam slăbit-o cu ateismul), au renunţat la invitaţia făcută (nu mai apare pe prima pagină a revistei), iar înverşunarea lor antireligioasă a mai scăzut… Oare de ce? Este neîndoielnic faptul că este cu totul indecent, împotriva firii, la un moment dat, să combaţi, să denigrezi şi să desconsideri un fapt, o situaţie, o idee chiar, fără a cunoaşte cu temeinicie domeniul ca atare.
Trăim într-o ţară în care libertatea religioasă, libertatea credinţei sunt consfinţite prin lege. Este, până la urmă, un drept sacru privind libertatea conştiinţei fiecăruia dintre noi. Nu există niciun cult religios interzis atâta timp cât nu încalcă legile de convieţuire socială stabilite prin organele abilitate – legislative – constituite prin alegeri libere, periodice, democrate.
În acest context, omul este singurul stăpân pe convingerile sale, pe conştiinţa sa şi tocmai de aceea imixtiunea brutală, dictatorială, din afară, este condamnabilă şi cel puţin respinsă, ca modalitate de manipulare şi satanizare a sufletelor oamenilor din societatea în care trăim.
ROMULUS SFICHI
Comentarii