Primarul de Mitocu Dragomirnei, Radu Reziuc, s-a înscris în PNL

> Deputatul Ioan Balan: Echipa PNL din Mitocu Dragomirnei este cea mai importantă forţă politică locală şi împreună vom implementa noi proiecte pentru dezvoltarea comunei

Primarul comunei Mitocu Dragomirnei, Radu Reziuc, ales pe listele PMP şi devenit independent după ce a fost exclus din partid, a devenit de ieri membru al PNL.

Prim-vicepreşedintele PNL Suceava, deputatul Ioan Balan, a confirmat că primarul Radu Reziuc s-a înscris în PNL şi consideră că acesta va continua proiectele liberale aflate în derulare în comună.

Liderul liberal sucevean, responsabil de zonă, a amintit că timp de trei mandate a fost primar PNL Dănuţ Solcan.

„Sunt o multitudine de proiecte care trebuie continuate. Echipa PNL din Mitocu Dragomirnei este cea mai importantă forţă politică locală şi împreună vom implementa noi proiecte pentru dezvoltarea comunei” a spus Ioan Balan.

Deputatul liberal sucevean a subliniat că se bucură de intrarea în echipa PNL a primarului Radu Reziuc.

„Înţeleg că viceprimarul PNL şi-a dat demisia din funcţia de preşedinte al organziaţiei PNL, lăsând locul de preşedinte primarului nou înscris în PNL. Din punct de vedere procedural, conform normelor statului PNL, vom lua act de demisia preşedintelui şi vom numi interimar pe primarul Radu Reziuc, urmând ca în termen de 30 de zile să organizeze alegeri pentru noua conducere a organizaţiei locale PNL Mitocu Dragomirnei” a mai spus primvicepreşedintele PNL Suceava, deputatul Ioan Balan. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI