În organizarea DGASPC Suceava, cu prilejul Zilei Naţionale a Adopţiei

Serbare a copiilor adoptaţi

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Suceava a marcat, joi, Ziua Naţională a Adopţiei, prin organizarea unei serbări a copiilor adoptaţi.

Potrivit organizatorilor, iniţiativa de a marca Ziua Naţională a Adopţiei a apărut în anul 2014 şi este menită să celebreze familiile care au dorit să ofere şanse unor copii – care nu au avut parte de iubire parentală şi de un mediu propice pentru dezvoltarea lor psihică, fizică şi spirituală – să crească în într-o familie iubitoare.

„Când vorbim despre adopţie, vorbim nu doar despre copii care cresc în sufletul părinţilor adoptivi, ci şi despre adulţi care îşi doresc să fie părinţi. Acei adulţi care, fără excepţie, iubesc ceea ce fac. Ei formează oameni din copiii pe care îi cresc de multă vreme în suflet”, se arată într-un comunicat semnat de directorul DGASPC Suceava, Nadia Creţuleac.

Nadia Creţuleac a arătat că anul acesta Ziua Naţională a Adopţiei a fost marcată printr-o serbare a copiilor adoptaţi, serbare cu tema „Fiecare cu talentul său”.

Evenimentul a avut ca scop celebrarea creşterii copiilor în inima şi casa unei familii prin adopţie, promovarea unei imagini pozitive a adopţiei naţionale şi, nu în ultimul rând, de a conştientiza familiile care îşi doresc să adopte de faptul că mediul şi educaţia sunt esenţiale în dezvoltarea şi educarea oricărui copil.

Copiii au cântat, au dansat, au spus poezii, fiecare străduindu-se să-şi facă cunoscut talentul, încântând invitaţii prezenţi la acţiune.

Cadourile pentru copii au constat într-o carte despre adopţie oferită în dar chiar de autoarea acesteia, o mămică adoptivă, care a împărtăşit împreună cu copiii şi părinţii acestora experienţa adopţiei şi dulciuri oferite de Fundaţia „Te Aud România”. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI