Semnificaţiile mântuitoare ale Săptămânii Sfintelor Pătimiri sau Calea Adevărată de la moarte la Viaţă

Nu voi aminti, de la început, autorul unei lucrări, care s-a străduit să pună în lumină, meditând profund, rugându-se şi aşternând pe hârtie reflecţiile teologice de mare actualitate despre Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Mântuitorului Iisus Hristos.

În aceşti aproape 40 de ani de când am păşit pe drumul slujirii Bisericii, încă din vremea studiilor de la Seminarul Teologic al Mănăstirii Neamţ şi până în prezent, am întâlnit mai mulţi teologi, preocupaţi de rânduiala liturgică a Postului Mare, cea mai complexă dintre toate pe care le avem în tezaurul de cult. Printre cei mai preocupaţi au fost monahii de la Mănăstirea Neamţ şi apoi slujitorii Catedralei Mitropolitane din Iaşi. Fără să exagerez, sunt sigur că, îndrumaţi de profesori de specialitate, ar fi reuşit să întocmească temeinice teze de doctorat, întrucât cunoşteau foarte bine nu doar rânduiala liturgică, tipicul, ci şi multe dintre înţelesurile profunde ale acestora.

De câteva săptămâni parcurg în fiecare zi paginile unei cărţi inspirate şi trebuincioase, care are în centrul ei rânduiala Sfintelor Pătimiri ale Mântuitorului, săptămâna cea mai bogată în înţelesuri adânci, dar şi în rânduieli liturgice neegalate, pe care Biserica noastră le are păstrate într-un tezaur de mare preţ. Dacă autorul lucrării nu s-ar fi semnat pe copertă, aş fi avut certitudinea că mă aflu în faţa unei alte opere liturgice şi teologice duhovniceşti, realizată în chiliile şi biblioteca Mănăstirii Simonos Petra de la Muntele Athos. Se ştie că în ultimii 40 de ani, această mănăstire a devenit o cetate de apărare a Ortodoxiei prin obştea monahală specială, cu rânduieli exemplare, dar şi cu o lucrare academică şi literară pe măsură. Pot spune că cele două coordonate, liturgică şi cărturărească, se împletesc armonios, astfel încât Mănăstirea Simonos Petra poate fi asemănată cu marile mănăstiri din Constantinopolul de altădată, unde s-a creat o mare parte a literaturii patristice şi a tradiţiei Bisericii Răsăritului.

Asemănătoare ca structură cu teza de doctorat a părintelui Macarie Simonopetritul, susţinută la sfârşitul anilor ‘70 la Universitatea din Sorbona, Franţa, noua lucrare continuă ori se adaugă numeroaselor şi preţioaselor informaţii pe care părintele athonit ni le-a oferit şi care sunt de mare folos teologilor, slujitorilor Bisericii şi fiilor ei, în perioada intensă de pocăinţă şi pregătire pentru întâmpinarea Marii Sărbători a Învierii, timpul Triodului.

Cred că autorul lucrării a primit ca răspuns de la Dumnezeu pentru nevoinţa şi osteneala sa sacerdotală şi arhierească un mare dar, anume cel al întâlnirii cu tradiţia athonită de la Mănăstirea Simonos Petra, cu ajutorul fratern şi rar pe care l-a primit de la părintele Macarie Simonopetritul, dar şi prin propria sa râvnă.

În întâlnirea pe care am avut-o recent cu autorul, îmi mărturisea că Mănăstirea Simonos Petra, prin părintele Macarie, i-a oferit o bogată bibliografie pe care a folosit-o la întocmirea lucrării, mărturisind că altfel ar fi avut cu greu acces la unele lucrări, care constituie frumuseţea şi preţiozitatea rândurilor dedicate Săptămânii Sfintelor Pătimiri.

Mi-am amintit astfel de vizitele mele, din ultimii ani, la Mănăstirea Simonos Petra. Am fost impresionat nu doar de ordinea desăvârşită, de frumuseţea slujbelor care te îmbie la rugăciune şi trăire, chiar dacă unele dintre ele durează o noapte întreagă, dar în mod deosebit am fost impresionat de multitudinea preocupărilor legate de hagiografie, de istoria Muntelui Athos şi a Bisericii Ortodoxe în general, de strălucirea Bizanţului, pe care ei o pun în lumină şi pe care, din multe puncte de vedere, o continuă.

Autorul a bătut la poarta acestei cetăţi, a fost primit şi a găsit nu doar adăpost, ci mai ales posibilitatea de a privi până departe, de a scruta zările şi de a se bucura de odihna pe care oamenii duhovniceşti şi înţelepţi o oferă celor interesaţi.

Mai departe, a urmat osteneala autorului, punând în lumină diferite aspecte care ţin de rânduiala perioadei speciale pe care o cunoaştem şi de care suntem legaţi, Triodul, care ne aduce aminte, prin lecturile Sfintei Scripturi, prin cântări inspirat alcătuite, că drumul către Înviere trebuie să cunoască itinerarul Crucii purtate împreună cu Mântuitorul Iisus Hristos, Care a fost umilit şi răstignit, înţelegând astfel dimensiunea ascetică pentru pregătirea ospăţului Învierii.

Autorul a zăbovit asupra scrierilor din cartea Triodului, pe unele comentându-le în detaliu, inserând în paginile lucrării părerile unor mari teologi şi trăitori, dar consemnând şi propria opinie sau concluzie.

Operă de teologie, liturgică şi meditaţie, Dimensiunea mistagogică a Săptămânii Sfintelor Pătimiri este o profundă carte de învăţătură, o continuare a operei marilor Părinţi, desigur, o altfel de predică.

De demult, în mănăstirile bizantine nu se predica, dar, în locul predicii existau, în diferite momente ale slujbelor, lecturi din operele Sfinţilor Părinţi, care vorbeau tocmai despre evenimentele Săptămânii care ne aminteşte de Pătimirile Mântuitorului Iisus Hristos.

Pildele Săptămânii Sfintelor Pătimiri sunt de asemenea oferite ca model în paginile lucrării. Câteva relatări sunt deosebit de actuale şi demne de lecturat şi, mai ales, de transpus în practică, cum este cazul ucenicului vânzător, al altor ucenici care nu au privegheat cu Mântuitorul şi al celui care L-a tăgăduit, precum şi mărturisirea tâlharului, aşezată în oglindă cu atitudinea de neînţeles a ucenicilor apropiaţi Mântuitorului.

Ideile tratate sunt de o mare profunzime, frumuseţe şi bogăţie, îndemnându-ne la o altfel de privire către perioada Săptămânii Sfintelor Pătimiri, un răstimp deosebit de preţios, pe care va trebui să-l avem în vedere cu mai multă atenţie în urma lecturării acestei cărţi.

Revin din nou la bogăţia bibliografiei, a lucrărilor diverse pe care autorul le-a consultat, cele mai multe din literatura străină, preponderent literatura greacă şi franceză, la care se adaugă lucrări din teologia românească.

Am urmărit cu atenţie cuvintele care vorbesc despre tâlharul cel recunoscător şi referirile bibliografice cu privire la acest aspect. Din concluziile autorului, tâlharul a reuşit un exemplu inedit de pocăinţă şi a fost primit de Mântuitorul, după cum se spune în Rugăciunea către Domnul Hristos: „Doamne, Cel ce ai primit însoţitor pe tâlhar, care şi-a întinat mâinile în sânge, numără-ne şi pe noi împreună cu el, ca un bun şi de oameni iubitor” (Antifonul XIV, Denia de Joi seara).

Sfântul Ioan Damaschin ne spune despre el: „Astăzi tâlhar şi astăzi tot fiu”, iar Roman Melodul afirmă: „Agilul tâlhar a furat raiul mărgăritar de neatins/ pe care pe cruce l-a furat tâlharul cel preaînţelept/ l-au răstignit că a furat/ iar cel ce a tâlhărit a fost chemat iarăşi în rai”.

Tema tâlharului este elocventă într-o lume care, în felurite moduri, se tâlhăreşte nu doar prin câţiva arginţi pe care i-ar putea fura, ci mai degrabă prin furatul iubirii şi al încrederii, al trăirilor, al indiferenţei, care sunt mult mai grave decât o mână de argint.

Aşadar, va trebui să urmăm tâlharului strigând cu credinţă: „Pomeneşte-ne şi pe noi, Mântuitorule, întru Împărăţia Ta”.

Ni se spune: „Ai văzut tâlhar şi tâlhar? Amândoi pe cruce, amândoi dintr-o viaţă de tâlhar, amândoi dintr-o viaţă plină de răutăţi, dar nu amândoi cu acelaşi sfârşit. Unul a moştenit Împărăţia, celălalt a fost trimis în iad” (Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilia I la Cruce şi la tâlhar).

Înseamnă că şi în ceasul al 12-lea, cum ne arată şi în preafrumoasa rugăciune din noaptea Sfintei Învieri Sfântul Ioan Gură de Aur, am putea să ne apropiem şi să primim milostivirea lui Dumnezeu.

Îi mulţumesc în mod deosebit autorului acestei lucrări, Preasfinţitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, pe care îl felicit pentru inspiraţia alegerii unui asemenea subiect, dar mai ales pentru rezultatul obţinut după preocuparea asiduă depusă timp de câţiva ani, marcată de cercetări complexe.

Dimensiunea mistagogică a Săptămânii Sfintelor Pătimiri reprezintă un dar smerit, dar bineprimit, adus Mântuitorului lumii, Care a fost umilit, purtat pe uliţele strâmte ale cetăţii Ierusalimului, batjocorit, încununat cu spini şi cu haină mincinoasă, dar Care a biruit moartea şi ne-a dăruit veşnicia.

Este o lucrare de referinţă, care îşi va ocupa locul firesc în galeria marilor opere teologice, din care se vor putea împărtăşi cu folos mântuitor toţi clericii, teologii şi credincioşii Bisericii noastre.

† TIMOTEI PRAHOVEANUL

Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor

Print Friendly, PDF & Email

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: