Cititorul care a avut sau are ocazia să viziteze „Galeria oamenilor de seamă” din Fălticeni (organizată în casele Lovineştilor dăruite statului român de moştenitorii lui Eugen Lovinescu – cunoscuţi drept reputaţi oameni de cultură ai neamului românesc) va găsi şi o scurtă prezentare a celui care a fost prof. univ. ing. Dimitrie Leonida, născut în oraşul în care Mihail Sadoveanu spunea, la timpul său, că este locul în care „nu se întâmplă nimic” la 23 mai 1883, fiind al treilea din cei opt copii rămaşi în viaţă ai ofiţerului Atanase Leonida. Tatăl său fiind militar activ, Dimitrie Leonida şi-a petrecut copilăria şi adolescenţa în mai multe oraşe din ţară (Fălticeni, Galaţi, Buzău, Constanţa şi Bucureşti). A absolvit Liceul „Mihai Viteazul” din Bucureşti în anul 1901, iar studiile superioare le-a făcut în Germania, la celebra şcoală tehnică superioară din Berlin – Charlottenburg (1903-1908), pe care o absolvă cu „distincţie”, obţinând titlul de inginer electrician diplomat cu lucrarea „Studiul complexului hidrotehnic şi hidroenergetic Bistriţa”. Valoarea lucrării de diplomă i-a adus nota maximă, elogiile profesorilor săi şi propunerea de a rămâne asistent în cadrul şcolii politehnice din Berlin. Dar inginerul Dimitrie Leonida a preferat a se întoarce în ţară – patria sa – pentru a-şi realiza visele sale legate de ridicarea economică şi a progresului compatrioţilor săi, prin intermediul, mai ales, realizărilor din domeniul hidroenergetic (folosirea şi stăpânirea apelor). A urmat o remarcabilă carieră inginerească, dar şi cea de om de ştiinţă, respectiv de învăţământ, începând cu cel de nivel profesional şi terminând cu cel de nivel universitar. În paralel cu activitatea tehnico-inginerească şi cu cea didactică, Dimitrie Leonida a participat activ la dezbaterea publică a principalelor probleme de ordin tehnic şi economic ale timpului, afirmându-se drept un vajnic apărător al intereselor naţionale ale poporului său. Până în ultimele clipe ale vieţii sale (14 martie 1965), Dimitrie Leonida a militat pe linia preocupărilor sale de totdeauna: electrificarea ţării, respectiv stăpânirea şi folosirea complexă a apelor, bucurându-se totuşi că, înainte de a închide ochii pentru totdeauna, visul tinereţii sale – amenajarea cursului inferior al râului Bistriţa – intrase de acum în istorie (în aşa-zisul „trecutul de tristă amintire” de care, cel puţin sub acest aspect, unii vorbesc cu prea puţină decenţă). Referindu-ne la activitatea sa didactică trebuie să reţinem, cred, că, în perioada de început a activităţii sale inginereşti, învăţământul tehnic profesional la noi în ţară era organizat pe trei niveluri: şcoli pentru ucenici şi lucrători (fără scoatere din producţie – curs seral), şcoli tehnice inferioare pentru lucrători – specialişti, maiştri, desenatori, tehnicieni etc. şi şcoli tehnice superioare pentru ingineri. Nivelul asigurat de pregătire a primelor două categorii de şcoli tehnice era deficitar la capitolul privind, mai ales, cultura generală, cu referire la matematică şi fizică. Ca urmare, Dimitrie Leonida, înfiinţând şcoala de electricieni şi mecanici din Bucureşti cu durata de 3 ani la început şi apoi cu durata de 4 ani, fără niciun fel de taxe şcolare, şcolarizarea fiind absolut gratuită, a contribuit la statornicirea unei frumoase tradiţii de învăţământ profesional, care a continuat până aproape de sfârşitul veacului al XX-lea. Dimitrie Leonida poate fi socotit, fără nicio exagerare, drept un Spiru Haret în domeniul învăţământului tehnic profesional din România. Activitatea sa de popularizator al ştiinţei şi tehnicii prin muzeul tehnic, cărţi, broşuri, reviste de specialitate, presă, conferinţe etc. îl desemnează ca pe unul dintre cei mai mari exponenţi ai intelectualităţii tehnice a timpului său. A scris şi publicat biografiile celor mai de seamă oameni de ştiinţă şi tehnică cunoscuţi la vremea sa şi care au rămas nemuritori prin ceea ce au lăsat în urma lor: Benjamin Franklin, Luigi Galvani, Alessandro Volta, Humphry Davy, Hans Christian Oerstede, André-Marie Ampere, Georg Ohm, James Prescott Joule, Gustav Kirchhoff, Charles Wheatstone, James Clerk Maxwell,William Thomson, Charles Proteus Steinmetz ş.a. În ultimii ani ai vieţii a refăcut şi tipărit „Viaţa şi opera lui Michael Faraday” (Editura Tehnică, Bucureşti 1959, 366 pag.). În prefaţa acestei cărţi, prof. univ. ing. Dimitrie Leonida spune: „Am scris această carte pentru toţi (cei interesaţi – n.n.), dar mai ales pentru tinerii muncitori. Viaţa lui Faraday, ucenicul legător de cărţi, care a ajuns unul dintre cei mai mari învăţaţi pe care i-a avut omenirea, este cea mai bună pildă care poate fi dată tineretului muncitor. Este viaţa unui om însetat de învăţătură, muncind fără preget, cu gândurile îndreptate mereu către aflarea legilor care domnesc în natură şi cu o puritate morală imaculată. Faraday, învăţând singur, a ajuns cel mai bun şi mai iubit profesor. Plecând de la mici experienţe pe care le făcea când era mic, călăuzit atunci de o carte pentru popularizarea ştiinţei, a descoperit cele mai însemnate fenomene şi legi din electrotehnică şi electrochimie…”.
Am evocat aici pe unul din cei mai de seamă ingineri energeticieni români, cu merite deosebite în domeniul învăţământului profesional, dat fiind că, după 1990, acest sector al învăţământului din România a dispărut fără aproape nicio motivaţie pe fondul prăbuşirii economiei ţării (avem în vedere industria, agricultura şi chiar o parte a transportului, mai ales cel feroviar). Încet, încet, oricare ar fi culoarea politică a guvernanţilor, aceştia au realizat că fără specialişti de nivel profesional (muncitori, maiştri, tehnicieni etc.) nu se poate concepe şi construi o ţară modernă, aşa cum se doreşte. Socotim că resuscitarea acestui sistem de învăţământ, în condiţiile cerinţelor lumii contemporane, este un imperativ incontestabil. Am avut deosebitul prilej de a-l cunoaşte pe cel evocat, cu câţiva ani înainte de trecerea în eternitate a acestuia, cu ocazia unei manifestări tehnico-ştiinţifice a IDEB (Întreprinderea de Distribuţie a Energiei Electrice din Bucureşti), care s-a desfăşurat în frumoasele spaţii ale actualei Asociaţii Generale a Inginerilor din România, la Bucureşti, pe Calea Victoriei nr. 118. Luând cuvântul la şedinţa festivă de deschidere a manifestării tehnico-ştiinţifice respective, Dimitrie Leonida a impresionat deosebit întreg auditoriul prin profunzimea ideilor expuse, prin competenţa profesională ce se degaja din alocuţiunea sa pigmentată de evocări şi elemente de ordin istoric. Mi-am dat seama atunci că aveam în faţă un om care şi-a câştigat pe merit locul pe care-l deţine în panoplia marilor ingineri români…
Despre fălticeneanul nostru s-a scris de-a lungul anilor destul de mult, dar nu suficient în legătură cu preocupările sale legate de creşterea şi perfecţionarea învăţământului profesional care, astăzi, ar trebui să constituie o problemă de bază pe agenda de lucru a celor investiţi cu puterea de decizie în domeniul învăţământului din România, a pregătirii forţei de muncă pentru viitorul ţării. Se pune însă problema răspunsului la întrebarea: Care viitor? sau România, încotro?
ROMULUS SFICHI
Comentarii