Doi profesori suceveni câştigători ai titlului Profesorul Anului din mediul rural

> Ei sunt Adina Maria Popa din Preuteşti şi Romeo Bolohan din Dumbrăveni

Două din cele cinci categorii de premiere în cadrul Galei Profesorul Anului din mediul rural au fost câştigate de cadre didactice din judeţul Suceava.

La cele cinci categorii, Prevenirea abandonului şcolar, Dezvoltarea literaţiei, Dezvoltarea abilităţilor socio-emoţionale, Dezvoltarea leadership-ului la elevi şi Implicare în comunitate din cadrul Galei Profesorul Anului din mediul rural, desfăşurată la Palatul Culturii din Iaşi, au câştigat cadre didactice care predau în şcoli rurale din judeţele Cluj, Suceava şi Iaşi. Evenimentul a fost organizat de Teach for Romania.

Din cele cinci categorii, două au fost câştigate de suceveni.

Astfel, la categoria Dezvoltarea literaţiei, locul I a fost obţinut de Adina Maria Popa, învăţător la Şcoala Gimnazială Basarabi, din comuna Preuteşti.

Ea a spus că s-a mutat de 10 ani în mediul rural şi că încă se întreabă cât timp va mai fi învăţământul rural „Cenuşăreasa” educaţiei sau când se termină războiul dintre cadrele didactice din cancelarii.

„Nu mă miră războiul de lângă noi când în cancelarii nu poate fi pace” a spus Adina Maria Popa.

Ea a mai arătat că de 10 ani s-a mutat la ţară şi se întreabă dacă a făcut bine, dacă a meritat. Se pare că a fost un lucru bun…

Categoria Dezvoltarea abilităţilor socio-emoţionale a fost câştigată de Romeo Bolohan, profesor la Liceul Tehnologic Mihai Eminescu din Dumbrăveni.

El a spus că dedică premiul elevilor săi pe care i-a avut şi pe care îi va avea.

Bolohan a recunoscut că a fost foarte emoţionat pentru că nu s-a gândit că va câştiga.

„Ştim că un profesor pasionat schimbă vieţi, schimbă traiectorii şi le oferă copiilor şansa la un viitor mai bun prin educaţie. Misiunea pe care ne-am asumat-o este de a-i descoperi pe acei lideri care pot transforma educaţia la nivel sistemic, de a aduce alături oameni cu experienţe diverse, ghidaţi de aceleaşi valori şi principii pentru a ne activa leadershipul colectiv, atât de necesar în educaţie şi în aceste vremuri tulburi. Iar prin Gala Profesorul Anului din mediul rural ne-am dorit să îi aducem în faţă pe acei dascăli care reuşesc să rămână prezenţi şi ghidaţi de misiunea lor. Avem nevoie de modele, avem nevoie să arătăm că se poate, avem nevoie să privim cu speranţă şi optimism viitorul educaţiei din România” a declarat Iulia Pielmuş, director executiv al Teach for Romania. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI