Preşedintele Organizaţiei Judeţene PSD Suceava, senatorul Ioan Stan, a transmis, joi, că revenirea la reglementare pieţei energiei, aşa cum a propus PSD, pare să fie soluţia pentru creşterea facturilor.
„După cum am mai spus, PSD a intrat la guvernare pentru a oferi soluţii românilor, nu pentru a se implica în dispute politice fără rost. Drept urmare, venim cu veşti bune pentru cetăţeni, deoarece propunerile partidului nostru cu privire la preţurile la energie vor fi implementate în beneficiul tuturor consumatorilor” a transmis Ioan Stan.
El a arătat că, deşi nu deţine portofoliul Energiei, PSD s-a implicat activ pentru oprirea creşterii preţurilor la energie, creştere care a afectat foarte mult economia naţională şi nivelul de trai.
„Soluţiile propuse de PSD au fost agreate în Coaliţie şi se vor regăsi în actul normativ ce va trebui elaborat de Ministerul Energiei, în calitate de titular al portofoliului. Prin urmare, revenirea la o formă de reglementare a pieţei, aşa cum am propus noi, se dovedeşte a fi o soluţie eficientă pentru oprirea creşterii facturilor” a precizat Ioan Stan.
Senatorul sucevean a explicat că această reglementare se va aplica în primul rând la nivelul adaosului comercial practicat de companiile din piaţa de energie, ceea ce va permite derularea în continuare a contractelor deja încheiate între furnizori, producători şi clienţi.
„În consecinţă, preţurile finale pentru energia electrică vor fi de 0,8 lei/KWh pentru consumatorii casnici, IMM-uri şi infrastructura critică (spitale, şcoli, instituţii), şi de 1 leu/KWh pentru ceilalţi consumatori noncasnici. Menţionăm că, momentan, în privinţa gazelor naturale, se poartă încă discuţii pentru stabilirea preţurilor finale” a spus senatorul Ioan Stan.
El a mai declarat că susţine în continuare decizia ministrului PSD al Finanţelor de a plafona preţurile la poliţele RCA pe o perioadă de 6 luni.
„În contextul scumpirii carburanţilor, măsura plafonării RCA este absolut necesară pentru a salva industria transporturilor din România. De aceea, considerăm că această măsură trebuie aplicată în ciuda avizului negativ primit de la Consiliul Concurenţei, menţionând că acest aviz este doar unul consultativ, nu obligatoriu. Prin urmare, am decis în coaliţia de guvernare ca propunerea ministrului Finanţelor să fie implementată în cel mai scurt timp, pentru a-i ajuta pe cei care activează în domeniul transporturilor şi nu numai pe ei. În fond, este o măsură care vine în ajutorul fiecarui proprietar de automobil din ţara noastră” a concluzionat Ioan Stan. (N.B.)



























Comentarii