Deputatul Ioan Balan cere soluţii ministrului Agriculturii

Deputatul PNL de Suceava Ioan Balan a solicitat ministrului Agriculturii, Adrian-Ionuţ Chesnoiu, soluţii cu privire la creşterile excesive de preţuri pentru îngrăşămintele chimice utilizate în producţia agricolă în anul 2022.

Astfel, deputatul liberal sucevean a arătat că majorarea fără precedent a preţurilor la produsele energetice a determinat, încă din cursul anului 2021, o creştere accelerată a preţurilor pentru îngrăşămintele chimice utilizate de fermierii români în producţia agricolă.

Potrivit deputatului, pentru anumite tipuri de îngrăşăminte, preţul a crescut şi de 3-4 ori, astfel încât unii fermieri vor fi nevoiţi să nu le mai utilizeze (implicând consecinţe asupra cantităţilor de produse recoltate), iar cei care le vor utiliza vor fi nevoiţi să vândă produsele cu preţuri mult superioare anului 2021.

Parlamentarul sucevean subliniază că, mai mult decât atât, sistarea temporară a producţiei la combinatul Azomureş va genera o creştere suplimentară de preţuri, ca urmare a asigurării îngrăşămintelor pe calea importurilor.

El spune că, pe termen scurt şi mediu, atât fermierii, cât şi consumatorii români vor resimţi efectele negative ale creşterii de preţuri.

Ioan Balan arată că veniturile populaţiei se află deja sub o presiune enormă din cauza preţurilor majorate la energie, iar o creştere suplimentară a preţului alimentelor nu este de dorit.

De aceea, el a solicitat ministrului Agriculturii să prezinte măsurile urgente pe care le are în vedere să le implementeze pentru sprijinirea fermierilor români, astfel încât aceştia să poată să utilizeze în continuare în producţia agricolă îngrăşămintele chimice.

Ioan Balan vrea să ştie şi care este impactul majorării preţurilor la energie asupra Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale în ceea ce priveşte costurile legate de pomparea apei pentru irigaţii.

„Ce măsuri aveţi în vedere să propuneţi în guvern în scopul susţinerii industriei naţionale care produce îngrăşăminte chimice?” a întrebat Ioan Balan. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI