Despre marele artist bucovinean Grigorie Pantazi nu se cunosc prea multe. Cu părere de rău, el este aproape completamente uitat în capitala Bucovinei, unde s-a afirmat ca regizor, actor, poet, muzician, coregraf, sculptor, autor de feerii, de spectacole de balet şi de pantomimă. Se cunosc prea puţine lucruri despre colaborarea sa cu societăţile culturale din Bucovina şi din Ţară, cu teatrele naţionale şi casele regale din Europa.
Grigorie cavaler de Pantazi s-a născut la 5 februarie 1872 la Costiceni, judeţul Hotin, unde părinţii săi aveau moşie. Se trage dintr-o veche familie de boieri moldoveni din jud. Botoşani, stabiliţi în Basarabia după răpirea de către ruşi a Moldovei dintre Prut şi Nistru. Un străbunic fusese membru în divanul Domnului Moldovei. Mama, Nadina Pantazi (1852 – 1932), descindea dintr-o veche familie de boieri moldoveni, Talpă, consemnată de Dimitrie Cantemir în cartea de aur, printre celelalte 40 de familii de boieri autohtoni. O străbunică Talpă fusese soţia lui Ion Barnovschi Movilă, fratele domnitorului Moldovei (Miron Barnovschi Movilă). Tatăl, Constantin Pantazi, fusese mare proprietar la Baieşti, apoi la Costiceni. Din aceeaşi parte a Basarabiei provin şi alţi doi mari oameni de teatru: Bogdan Petriceicu-Haşdeu şi Constantin Stamati-Ciurea. Iar maestrul Pantazi se destăinui, la un moment dat, că şi-ar fi dorit să inaugureze la Hotin un teatru naţional, pentru care a alesese câte un act din opera dramatică a celor doi autori basarabeni.
Încă din liceu, la Cernăuţi, Grigore Pantazi se distinge prin talentul său de declamator, recitând la comemorări scene şi acte întregi din dramele lui Goethe, Schiler, Grillparzer.
„Gazeta Bucovinei” din 3/15 februarie 1893 publică un anunţ al Societăţii academice „Junimea”, din care aflăm câteva nume de rezonanţă a participanţilor la viaţa muzicală a capitalei ducatului: C. cav. de Onciul, G. de Pantazi şi Cor. de Tarnoveţchi. Coriolan Magheţin, dar mai ales Claudiu Stefanelli şi Grigorie Pantazi au surprins plăcut publicul prin declamaţii frumoase.
Pantazi debutează ca student la Junimea, punând în scenă la 19 ianuarie 1894, împreună cu profesorul pictor Eugen Maximovici, cu un fast extraordinar, tablourile vivante „Soarele” şi „Visul marinarului”.
Încheindu-şi studiile juridice la universităţile din Cernăuţi şi Viena, Pantazi devine funcţionar în administraţia provincială a Bucovinei. Cu prilejul comemorării lui Ştefan cel Mare în 1904, aranjează o serie de tablouri vivante din viaţa marelui voievod. La spectacol asistă şi guvernatorul Bucovinei, prinţul Hohenlohe, care rămâne profund impresionat. A doua zi acesta îl cheamă pe tânărul artist pentru a-i pune în vedere că locul lui e la Viena, unde s-ar putea dedica cu totul artei. Intervine pentru numirea lui la Ministerul de Interne din Viena, unde timp de mai bine de 17 ani va fi director al părţii române a monitorului oficial austriac „Foaia legilor imperiale”.
Gustav Mahler, cel mai mare dintre directorii Operei imperiale din Viena, om extrem de inaccesibil şi de o severitate temută, soră cu brutalitatea, primeşte baletul lui Pantazi „Povestea Soarelui” pentru a-l prezenta la Operă. Dar spectacolul nu se ţine, întrucât Mareşalul Curţii imperiale respinge baletul, ca fiind „zu rumänisch”.
În schimb, decanul maeştrilor de balet din Austria, Josef Hassreieter, şi celebrul compozitor Josef Bayer, autorul muzicii la baletul „Die Puppenfee”, care făcuse ocolul lumii, apreciază calităţile artistice ale lui Pantazi şi îi cer concursul pentru festivalurile de operă şi balet organizate odată pe an la Teatrul imperial din palatul Schönbrunn. Astfel, în cadrul ultimei reprezentaţii a Curţii imperiale din Schönbrunn s-a prezentat baletul lui Pantazi „Cântul”. Pantazi a condus direcţia de scenă, Curtea punându-i la dispoziţie întreg aparatul tehnic şi artistic al Operei şi al Teatrului Curţii din Viena. Pe scenă, reprezentanţi ai celor mai vechi familii aristocrate din Austria şi Ungaria – prinţii Schwarzenberg, Auerpreg, Hohenlohe, Kinsky etc. – erau simpli statişti şi se supuneau cu disciplină şi modestie exemplară ordinelor şi comenzilor severe ale lui Pantazi.
Trei luni de zile, Pantazi a fost oaspete al Palatului imperial, unde i se servea cina. Repetiţiile erau chiar mai frumoase decât reprezentaţiile înseşi, deoarece prinţesele şi ducesele veneau direct de la distracţiile mondene de la Curte, cu decolteuri şi diademe, iar partea bărbătească o reprezentau demnitarii şi arhiducii care în ziua respectivă erau invitaţi la Schönbrunn.
În opera lui Pantazi jucau şi membri de familii regale. Spre exemplu, prinţesa Maria Windischgraetz (1852 – 1929) a jucat în rolul împărătesei Teodora. La reprezentaţie au asistat 70 de membri ai familiei imperiale.
Pentru împăratul Franz Joseph I, care se nimeri a fi bolnav, s-a aranjat o reprezentaţie specială, la care a asistat numai majestatea sa, împreună cu urmaşul său la tron, Carol I, pentru ca bătrânul monarh să nu se obosească prin obligaţiile sale de amfitrion. Au fost puse la contribuţie cele mai scumpe brocarduri, mătăsuri şi juvaiere seculare ale familiilor din înalta aristocraţie. Însuşi împăratul a cheltuit, din fondurile sale particulare, o sumă din care s-a instalat, tot după indicaţiile lui Pantazi, un decor rulant special, înfăţişând în succesiune neîntreruptă tablouri din cursul veacurilor. A doua zi după reprezentaţie, mareşalul Curţii regale, principele Alfred de Montenouvo (1854 – 1927), l-a vizitat pe Pantazi acasă pentru a-i aduce mulţumiri.
Mare succes a avut prezentarea de 56 ori, la Opera din Viena, a baletului „Nippes”. După balet, Grigorie Pantazi a fost invitat la curtea baronesei Marie Louise Larisch von Moennich (1858 – 1940), unde s-a prezentat un festival nocturn de Pantazi. Marie Luisa Larisch von Moennich era nepoata împărătesei Elisabeta de Wittelsbach, cunoscută mai ales sub numele Sisi (1837 – 1898), soţia împăratului Franz Joseph I al Austriei.
La astfel de onoruri a putut să ajungă la Viena un român din Cernăuţi, datorită fantaziei sale bogate în arta scenică!
De la Schönbrum şi Viena, Grigorie Pantazi ajunge la Bucureşti. Regina Elisabeta a României (Carmen Sylva) l-a primit săptămâni de-a rândul la castelul Peleş, iar, în timpul văduviei sale, la castelul de la Curtea de Argeş. La Bucureşti, el a montat cu demnitari ai Curţii Regale baletul „Nippes”. Baletul s-a prezentat cu tot fastul mai întâi în sala Palatului regal din Calea Victoriei, apoi la Opera Română, timp de două săptămâni (pe timpul direcţiei Cocoresu).
Luigi Manzotti (1835 – 1905), tatăl baletul european, autorul celebrului balet „Excelsior”, îi scria lui Pantazi de la „Scala” din Milano despre unul dintre spectacolele bucovineanului: „C’e un opera di gran ingenio, con effetti meravigliosi – una vera poema” („E o lucrare de mare ingenuitate, cu efecte minunate – o poezie adevărată”). La 1914, Mingardi, directorul Scalei, hotărâse să aducă pe scena renumitului teatru baletul „Nippes”, dar izbucnirea războiului a împiedicat reprezentarea. La fel şi la Petrograd, unde fusese acceptat spre reprezentare, baletul a rămas nemontat. Maeştrii baletului rus Legat şi Fokin au apreciat în mod deosebit montările lui Pantazi. Chiar şi celebrii compozitori Giacomo Puccini (1858 – 1924) şi Franz Lehár (1870 – 1948) s-au exprimat elogios despre fantaziile coregrafice ale lui Pantazi. Rezumând, putem spune fără să greşim că baletul „Nippes” s-a prezentat în Viena şi Bucureşti, atât lacurţile regale, cât şi la operă. În Viena, actorii erau arhiduci şi arhiducese, în Bucureşti persoane din elita capitalei.
Pantazi a fost primul care a scris o feerie pe motivele lui Johann Strauss (1825 – 1899), regele valsului, feerie care s-a prezentat cu mare succes. Chiar în anii din urmă, familia decedatului coautor, Josef Bayer, l-a autorizat pe Pantazi să scrie un nou scenariu pe muzica postumă a acestuia. Baletul s-a numit „Wiener Bilder”.
La Viena, Pantazi a mai montat o feerie, „Din timpul Eladei”, pe muzică antică. Feeria s-a jucat simultan pe două scene, în aceeaşi sală, fapt ce nu s-a mai întâmplat până atunci.
Înzestrat cu aptitudini muzicale deosebite, Pantazi a fost cel dintâi care a reconstruit scenariul cunoscutului balet „Prometeu” de Beethoven. Textul baletului fiind pierdut, artistul bucovinean a ţesut pe fiecare notă a lui Beethoven imaginea plastică corespunzătoare. Eusebie Mandicevschi (1857 – 1929), autoritate ştiinţifică muzicală de primul rang, fără a cărui aprobare nu se publica nici o ediţie din marii clasici ai muzicii occidentale, a recunoscut cel dintâi adânca legătură dintre scenariul lui Pantazi şi muzica lui Beethoven.
Baletul „Prometeu” s-a prezentat cu mare succes la Opera Cehă din Praga, în decurs de două stagiuni. Ziarele din Praga au publicat articole elogioase despre această creaţie.
La Budapesta s-a pus în scenă de vreo 60 de ori baletul „Naierul”, pe muzică de Rezcö Máder (1856 – 1940), fost director al Operei Ungare, care a mai scris muzică pentru spectacolele de balet „Luceafărul” şi „Vis de vară” ale maestrului Pantazi. Baletul „Luceafărul” s-a prezentat la Cernăuţi şi Bucureşti cu concursul societăţii „Armonia”. În anii din urmă, Pantazi a mai compus baletul „Nufărul”, ţesut pe legende indice vechi şi motive de folclor muzical indic. (Va urma)
VLADIMIR ACATRINI,
SERGIU BARBUŢA,
Cernăuţi
Comentarii