Cernăuţi, acum un veac (45)

La pas prin Cernăuţi (5) 

Elisabethplatz (Piaţa Elisabeta/ Piaţa Alecsandri/ Piaţa Teatrului). Este una dintre cele mai frumoase pieţe din oraş. Iniţial piaţa se numea în funcţie de mărfurile comercializate în ea: „Cerealelor”, „Fructelor”, „Peştilor”. Mai târziu, aici au fost construite câteva clădiri, care au servit ca depozite militare.

Construcţia sa actuală a început la sfârşitul secolului XIX – începutul secolului XX. În 1905 a fost finalizată clădirea noului teatru în partea de vest a pieţei. Proiectul Teatrului a fost executat de firma de arhitectură vieneză Fellner & Helmer –arhitecţi recunoscuţi în tot Imperiul Austro-Ungar şi în ţările vecine ca specialişti în domeniul clădirilor pentru spectacole. Din cauza întârzierii eliberării teritoriului şantierului, proiectul iniţial a fost construit în Fürth, Bavaria, în anii 1901-1902, şi reluat la Cernăuţi în 1905 cu unele modificări. Cu toate acestea, faţadele sunt foarte asemănătoare şi realizate în stilul neo-barocului eclectic, tipic clădirilor oficiale din perioada Belle Époque. Teatrul nou construit a costat oraşul 600 de mii de coroane şi a devenit o adevărată bijuterie arhitectonică. Faţada clădirii este decorată cu grupuri sculpturale şi motive din mitologia greacă, în nişele pereţilor laterali sunt instalate sculpturile autorului vienez Ernest Gedenbart, busturi de marmură al unor personalităţi proeminente în cultura mondială. În 1907, monumentul lui Schiller a fost instalat în faţa teatrului. În timpul administraţiei româneşti, în 1922, monumentul a fost mutat la Casa Naţională Germană. Monumentul lui Lenin s-a aflat pe acelaşi loc între 1940 şi 1941. După cel de-al Doilea Război Mondial, din 1954, teatrul a fost numit în cinstea poetesei ucrainene Olga Kobylyanska, iar statuia poetesei a fost instalată în piaţa din faţa teatrului. Până în 1918, piaţa avea numele oficial Elisabethplatz (Piaţa Elisabeta); numită după Elisabeta (1837-1898), soţia împăratului austriac Franz Joseph.

Până în 1940, piaţa se numea Alecsandri, în cinstea celebrului scriitor român Vasile Alecsandri (1818-1890), care a trăit o vreme în Bucovina. În 1944, piaţa a primit numele actual – Piaţa Teatrului. În Piaţa Teatrului se află, de asemenea, clădirea fostei Camere de Comerţ şi Industrie a Bucovinei. Construită în 1910-1912, proiectată de arhitectul bucovinean Friedrich Gottesmann, e un exemplu al secesionismului vienez târziu şi domină frontul sudic al Pieţei Teatrului. Astăzi, monumentul istoric adăposteşte Universitatea de Medicină din Cernăuţi. Vizavi de clădirea Camerei de Comerţ se află două case naţionale.

Casa Naţională a Evreilor a fost construită în 1908, în stil eclectic. Pe faţadele clădirii există detalii clasice care interpretează arhitectural elementele sacre ale religiei evreieşti. Datorită excelenţei arhitecţilor celebri Julius Bochner şi Joseph Schreiber, această clădire a devenit un monument arhitectural de importanţă locală. A fost folosită ca sediu al diferitelor organizaţii evreieşti din Cernăuţi până în perioada sovietică.

Apoi a devenit casă de cultură pentru muncitorii din industria textilă, iar, mai târziu, Palatul cultural al oraşului. După 1990, comunităţii evreieşti i-au fost retrocedate câteva încăperi, unde a deschis birouri şi Muzeul de Istorie şi Cultură a Evreilor din Bucovina. În anii 1930, în Piaţa Vasile Alecsandri, prin cooperarea „Societăţii de Cultură şi Literatură Română” şi a Mitropoliei Ortodoxe din Bucovina, a fost construit Palatul Cultural al Românilor. Autorul proiectului a fost renumitul arhitect român Horia Creangă. În timpul construcţiei (1937-1939) au avut loc numeroase schimbări în proiectul original. Construcţia Palatului Culturii a fost finalizată la începutul anului 1940, dar s-au executat doar două treimi din tot ansamblul. În timpul construcţiei Palatului au apărut probleme cu percepţia ansamblului arhitectural al teatrului, care a fost umbrită de masivitatea noii clădiri. Arhitectul a decis coborârea nivelului pieţei cu doi metri, cu scopul de a ridica clădirea teatrului pentru o mai bună percepţie vizuală. Pe terasa inferioară a pieţei a fost amenajat un parc, au fost aşezate bănci şi corpuri decorative pentru iluminatul electric, iar pe pante a fost aşezat gazon, s-au plantat conifere şi tufe decorative. În timpul administraţiei sovietice, locuinţele din Palatul Cultural erau ocupate de ofiţeri, de aceea clădirea a fost numită „Casa ofiţerilor”. Astăzi clădirea aparţine Ministerului Apărării din Ucraina. (Bucpress.eu) Maria Himmelsfahrtplatz (Piaţa Fântânii Turceşti/ Piaţa Sf. Maria). În multe documente ale magistratului de la Cernăuţi, această piaţă a fost menţionată ca Piaţa Fântânii Turceşti. Apa, în Cernăuţi, a fost dintotdeauna o problemă, deoarece se găseşte la adâncimi mari. Având în vedere acest lucru, potrivit cronicarului R. Kaindl, mulţi locuitori ai oraşului se foloseau de izvorul care, înainte de 1797, se numea „Fântâna domnească”, apoi Fântâna Turcescă. Numele se explică prin faptul că fântâna a apărut în timpul stăpânirii turceşti. Administratorul militar al Bucovinei, Gabriel von Spleny, a constatat în 1779 că nu era suficientă apă în Cernăuţi. El a emis un ordin cu privire la necesitatea săpării fântânilor. Până în 1786, în oraş erau deja săpate 30 de fântâni. Dar ele nu au fost îngrijite în mod corespunzător şi cu timpul s-au colmatat. De aceea, ulterior, lângă Fântâna Turcească s-a construit un mare rezervor de apă. Magistratul orăşenesc a avut grijă în permanenţă de Fântâna Turcească, ca sursă valoroasă de alimentare cu apă potabilă de calitate a populaţiei. Fântâna era folosită şi pentru stingerea incendiilor. În piaţa din apropierea Fântânii Turceşti, câteva secole, s-a aflat Biserica Ortodoxă a Adormirii Maicii Domnului. Biserica de lemn a fost construită pe locul Bisericii „Cnezeşti”. Ea s-a aflat în piaţă între 1753 şi 1876. În 1876 biserica a fost mutată în Kalichanka (suburbia de nord de atunci, care ocupă zona dintre râul Prut şi Gara Feroviară). Amintirea acestei biserici a rămas în numele locului – Piaţa Adormirii Mariei (Maria Himmel-sfahrtplatz). Pe locul vechiului altar s-a instalat un monument care se folosea pentru sfinţirea apei la Bobotează. (Bucpress.eu) Primari. Cei şase primari pe care i-a avut oraşul Cernăuţi între 1864 şi 1914 au fost: un polonez, un armean, doi germani şi doi evrei. În anul 1875 a fost înfiinţată Universitatea Cernăuţi, o instituţie de învăţământ superior renumită în tot Imperiul Austro-Ungar. Cântec „bănăţesc”. „Dăm în vileag un cântec în grai  bănăţenesc, adecă în graiul acelei părţi de pământ românesc, Banatul, pe care astăzi o râvneşte lăcomia cea fără de saţ a Sârbilor. Cântecul acesta l-a iscodit Bănăţeanul Victor Vlad Delamarina. Drept că aduce cam a şagă şi te face să râzi bine, dar şi cântecul acesta ne arată cât de scump îi e Bănăţeanului pământul moştenit din moşi-strămoşi. Dar iată cântecul: «Doamna vrea să îşi coboare/ Dintr’un măr, cracă cu floare/ Şi ca s’o ajungă lesnie/ Cum eram baş la ’ndemână/ Taman cu lopata’n mână, /Craca ea să şi’o ajungă./ I-o dădui, c’altfel, săraca,/ Cum era s’ajungă craca?/ Dar lopata, pământoasă/ I-o mânjit mâna frumoasă…./ Apoi ţin’te! / O fost mai gata/Să-mi arunce’n cap lopata/ Pământul de pe mănuşă/ Parcă o strânjea de guşă./ I se strânje fruntea creaţă./ Şi ’n ocări şi în sudalme îmi şi scearsă două palme./ Mă! zic io, nu-i lumea şoadă:/ Când o astfel de năroadă/ De pământ se greţeleşce / Să nu zâci: Doamne fereşce?/ Doamnă, de n’ar fi pământu/ Cum ţ’ar mai ajuta sfântu/ Să te zburzi în bogăţie,/ Lenoasă şi grăsulie !?/ Nu te spurcă el c’o pată,/ Dar tu o să-l spurci odată!». Tălmăcirea cuvintelor bănăţeneşti: lesnie = lesne, baş = chiar, strânjea = trângea, scearsă = şterse, şoadă = comedioasă, cu draci etc. năroadă = nebună, se greţeleşte = se îngreţoşează, fereşce = fereşte, lenoasă = leneşă.” („Glasul Bucovinei”, 8 iunie 1919)