Proiectul unei şcoli de „inventică”

Ne aflam în a noua decadă a veacului trecut când, la Suceava, ca de altfel în toată ţara, se punea un accent deosebit pe antrenarea tuturor oamenilor angrenaţi în domeniul activităţilor tehnico-economice, care vizau creativitatea tehnico-ştiinţifică (noi tehnologii şi modernizarea celor învechite, inovaţii, invenţii, raţionalizări tehnice şi tehnologice, reciclarea materialelor refolosibile etc., etc.). Ca preşedinte al CIT (Comisia inginerilor şi tehnicienilor din cadrul organizaţiilor sindicale) la nivel de întreprindere, municipiu şi vicepreşedinte la nivel de judeţ, mă aflam în apropierea centrului de preocupări ale domeniului şi, iertată fie-ne lipsa de modestie, CIT obţinea rezultate ce nu puteau fi trecute cu vederea de către cei care se considerau şefii unor astfel de acţiuni dar, care, nu erau implicaţi direct în realizarea lor. Reuşisem, la un moment dat, să avem o contribuţie relativ notabilă la crearea unei anumite atmosfere favorabile, mai ales la nivel de municipiu, privind aşa-zisa „mişcare a inovatorilor”, prin intermediul „cercurilor de invenţii – inovaţii” din întreprinderi, prin acţiuni de propagare şi popularizare a ştiinţei şi tehnicii în cadrul colectivelor de muncitori şi, respectiv, a personalului tehnico-ingineresc, prin prezenţa acestora ca drept autori de articole şi colaboratori ai unor prestigioase reviste de specialitate din ţară şi din străinătate.

La Iaşi, în cadrul actualei Universităţi Tehnice „Gh. Asachi”, mi-aduc aminte, prof. univ. Vitalie Belausov, prin excepţionala sa activitate de inventator, pusese bazele chiar a unei discipline de învăţământ (superior) privind inventica.

În acest context, înseşi organizaţiile politice ale PCR (Partidul Comunist Român), de la toate nivelurile, au început a acorda o atenţie specială domeniului. Spre a se face remarcaţi deasupra tuturor acţiunilor din municipiu de până atunci în acest domeniu (eternă ambiţie omenească), secretarea cu propaganda din cadrul Biroului municipal PCR de la Suceava, împreună cu directorul unei întreprinderi din sfera serviciilor la nivel judeţean, a dat de ştire tuturor celor interesaţi că, la Institutul de Învăţământ Superior din Suceava (nucleul actualei Universităţi „Ştefan cel Mare”) s-a înfiinţat şi au început activităţile unei „şcoli de inventică”, ce se desfăşura (după câte mi-aduc aminte) săptămânal, pentru început cu sprijinul unor mari personalităţi ale domeniului din principalele centre universitare ale ţării, invitate a face expuneri (cursuri de tip prelegere, probabil) pe seama obiectivelor aflate în program (care s-a dovedit ulterior ca inexistent). În această acţiune, CIT a fost exclusă de iniţiatorii acesteia, spre a nu-şi aroga, probabil, cumva, contribuţia la promovarea marii „găselniţe”. Dar, în lipsa unei temeinice pregătiri şi a unui program tematic opţional de activităţi, dată fiind şi lipsa de interes ale acelora care ar fi trebuit să urmeze această „şcoală”, la care se adăuga lipsa fondurilor băneşti necesare pentru acoperirea cheltuielilor lectorilor în cauză (indemnizaţii pentru transport, cazare, masă etc.), curând s-a dovedit că totul a fost o cacealma.

Lipsa experienţei şi profesionalismului iniţiatorilor a contribuit esenţial la compromiterea acţiunii, aceasta fiind împinsă în spaţiul ridicolului.

Ajunşi în această situaţie, iniţiatorii şi-au adus aminte de comisiile inginerilor şi tehnicienilor din întreprinderi (şi alte unităţi economico-industriale) ce fiinţau sub coordonarea organelor sindicale, atribuind vina eşecului acţiunii acestora! (?). În imaginaţia lor puerilă, nevinovaţii în ale ştiinţei şi tehnicii, iniţiatorii credeau că dau „lovitura” privind ideea ca atare, pentru a se face remarcaţi, respectiv elogiaţi în domeniul creaţiei tehnico-ştiinţifice de masă. S-a dovedit încă o dată, dacă mai era nevoie, că nu te poţi numi specialist într-un domeniu sau altul şi nici nu poţi coordona o acţiune la care nu te pricepi, folosindu-te de capul şi mâna altora. Nu mult după învinuirea ce ne-a fost atribuită, în mod ipocrit şi cinic, am avut ocazia să mă pronunţ cu prilejul unei anume întâlniri pe aceeaşi temă (a creaţiei tehnico-ştiinţifice) în legătură cu aceeaşi problemă, în prezenţa secretarei PCR de la municipiu care, şi de această dată, a dat cu „oiştea-n gard precum Ieremia” şi puţin a lipsit până a fi huiduită de cei prezenţi, în timp ce preşedintele CIT al municipiului a fost aplaudat la scenă deschisă de toţi cei prezenţi (inventatori, inovatori, alte categorii de personal tehnico-ingineresc, inclusiv maiştri şi muncitori).

Suceava, pe atunci, avea o industrie aflată în continuă dezvoltare din care astăzi, în cadrul economiei de piaţă, n-a mai rămas aproape nimic! În contextul de atunci, impostorii au primit ceea ce li se cuvenea! Din cele prezentate nu trebuie să se tragă concluzia că aş avea ceva cu cineva şi că relatarea ar fi tendenţioasă. Expunerea ca atare vine să confirme faptul că, acolo unde nu ne pricepem (şi mai ales nu ni se cere să ne pricepem), e bine să lăsăm pe alţii, cunoscători ai domeniului respectiv, sau să cerem sprijinul acestora pentru transpunerea în viaţă a unei idei, respectiv acţiuni.

Ideea unei „şcoli de inventică” la timpul respectiv (valabilă în mare parte şi astăzi) era una benefică, dar trebuia să fie implicaţi oameni pricepuţi s-o materializeze, s-o facă viabilă. Lucrul s-a dovedit a nu fi prea uşor atunci şi, poate, mai ales astăzi, în condiţiile dezindustrializării ţării şi când CNIT (Comisia Naţională a Inginerilor şi Tehnicienilor) a redevenit AGIR (Asociaţia Generală a Inginerilor şi Tehnicienilor din România). Tehnica şi tehnologia au progresat, dar mai puţin la noi…

Comandamentele sociale s-au dovedit a fi altele, iar cei care au dat lovituri dure economiei româneşti poartă răspunderea istorică a stopării evoluţiei spre mai bine a ţării, cu toate condamnările unui trecut de care, spun unii, nu trebuie să ne amintim. Dacă despre trecut trebuie să ne aducem totuşi aminte, ca drept „unul de tristă amintire”, astăzi trăim un prezent „de tristă rătăcire” ori poate mai rău.

ROMULUS SFICHI