Suceava este printre puţinele judeţe libere de pestă africană la porcul domestic !

> DSVSA a lichidat cele cinci focare de boală apărute în Fălticeni, Horodniceni şi Păltinoasa > Din martie 2022, ar putea fi stinse şi focarele la mistreţ, cele din Vatra Dornei, Valea Poienii, Pătrăuţi şi Poieni-Solca

 Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Suceava a închis focarele de pestă porcină africană la porcul domestic. Directorul executiv dr. Mihai Voloşeniuc informează că este vorba despre cinci focare apărute începând cu luna octombrie a.c. în municipiul Fălticeni (două), comuna Horodniceni (două) şi în comuna Păltinoasa (unu). „Acestea nu au putut fi stinse mai repede, deoarece, fiind localităţi relativ învecinate, cazurile au apărut din aproape, iar zonele de protecţie s-au întrepătruns” a subliniat dr. Voloşeniuc, apreciind eforturile medicilor veterinari, dar şi ale crescătorilor de porci, care, prin măsuri de minimă securitate, au reuşit să împiedice răspândirea bolii în întreg judeţul. Aceasta în condiţiile în care creşterea porcului în gospodării face parte din tradiţia populară, fiind, în acelaşi timp, pentru multe familii şi o sursă de asigurare a hranei.

Pentru porcii morţi în gospodăriile sucevenilor s-au acordat despăgubiri de aproximativ 20.000 de lei

Şeful DSVSA reliefează că judeţul Suceava devine cel de-al cincilea judeţ din ţară liber de pestă porcină africană la porcul domestic. La nivel naţional, în 2021, pentru porcinele căzute victime ale virusului pestei porcine africane au fost acordate, de la bugetul de stat, despăgubiri în valoare de aproximativ 100 de milioane de euro.

„Ne alăturăm şi noi celorlalte patru judeţe în care nu evoluează pesta porcină la porcul domestic” evidenţiază directorul executiv al DSVSA.

În judeţul Suceava, deoarece virusul nu a pătruns în exploataţiile comerciale, pentru gospodăriile populaţiei s-au plătit compensaţii financiare însumând în jur de 20.000 de lei. Active în judeţ rămân, în continuare, patru focare de pestă porcină africană la mistreţ, cele de pe fondurile de vânătoare din zonele Vatra Dornei, Valea Poienii (Dolhasca), Pătrăuţi şi Poieni-Solca. „Dar şi aici avem veşti îmbucurătoare şi sperăm să rămână la fel, întrucât din luna mai şi până acum nu a mai apărut niciun caz pozitiv. Astfel, dacă lucrurile evoluează bine, ne aşteptăm ca în luna martie 2022 să putem stinge şi primul focar la porcul sălbatic, cel de la Vatra Dornei. În cazul mistreţului, perioada de supraveghere este de 2 ani, fiind mai greu de controlat, în raport cu cele 30 de zile de monitorizare la porcul domestic” a punctat dr. Mihai Voloşeniuc.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: