Consilierul judeţean PSD Larisa Blănari şi secretarul general al PSD Suceava, Cristian Şologon, au fost desemnaţi, sâmbătă, de Biroul Permanent Judeţean al PSD Suceava, pentru cele două funcţii de subprefect.
Larisa Blănari, membru al Organizaţiei Municipale PSD Suceava, a fost aleasă consilier judeţean în urma alegerilor din toamna anului 2020 şi a candidat şi pe listele PSD Suceava pentru Camera Deputaţilor.
Cristian Şologon este secretar general al Organizaţiei Judeţene PSD Suceava. El are experienţă în administraţia locală, fiind consilier al preşedintelui CJ Suceava în perioada 2012-2016, a fost director la cabinetul prefectului de Suceava, dar a fost şi subsecretar de stat în Ministerul Dezvoltării, ocupându-se în principal de Programul Naţional de Dezvoltare Locală.
Potrivit negocierilor din cadrul coaliţiei de guvernare, în judeţul Suceava, PNL are funcţia de prefect, în care va fi menţinut Alexandru Moldovan. Iar PSD cele două funcţii de subprefect, care în prezent sunt ocupate de Daniel Prorociuc şi Alexandru Salup.
Anterior, preşedintele PSD Suceava, senatorul Ioan Stan, ne-a declarat că a fost convocat pentru sâmbătă Biroul Permanent al Organizaţiei Judeţene PSD Suceava, care urma să discute şi să voteze, între altele, propunerile pentru cele două funcţii de subprefect. Stan a spus că el nu avea o propunere şi că aştepta ca acestea să fie făcute din rândul membrilor BPJ sau al celor care îşi doresc să ocupe funcţiile.
„Vor fi oameni care îndeplinesc condiţiile funcţiei, cu experienţă în administraţie” a subliniat Ioan Stan. (N.B.)


























Comentarii