Ministrul Daniel Cadariu a anunţat reintroducerea voucherelor de vacanţă şi prelungirea valabilităţii celor emise în 2020

 > Potrivit lui, acest program va stimula circulaţia turistică internă şi va sprijini comunităţile locale

 Acordarea voucherelor de vacanţă pentru angajaţii din sectorul bugetar în 2022 a fost principala temă de discuţie în cadrul primei întâlniri de lucru pe care Constantin Daniel Cadariu, ministrul Antreprenoriatului şi Turismului, a convocat-o la sediul instituţiei, cu reprezentanţi ai mediului asociativ de profil.

„Sistemul românesc de acordare a voucherelor de vacanţă este un exemplu de bună practică şi aş menţiona o parte din beneficiile pe care acest program le are, cum ar fi stimularea circulaţiei turistice interne, sprijinirea comunităţii locale, refacerea forţei de muncă, reducerea practicilor ilegale sau pe cele aflate la limita legii, dar şi crearea unor noi oportunităţi de angajare. Din aceste motive, chiar astăzi (vineri – n.n.) am publicat în transparenţă decizională proiectul de act normativ care prevede reluarea acordării acestora în 2022” a declarat Constantin Daniel Cadariu.

Aflăm că reprezentanţii mediul asociativ, prezenţi la întâlnire, au agreat iniţiativa demnitarului şi au apreciat demersul de consultare pro-activă.

Pe viitor, pentru mai multă predictibilitate, dar şi pentru a creşte atractivitatea acestora în faţa angajatorilor din mediul privat, se are în vedere inclusiv actualizarea şi îmbunătăţirea legislaţiei specifice voucherelor de vacanţă.

Invitaţia la dialog a fost acceptată de membri ai Alianţei pentru Turism – Cartel Alfa, Asociaţia Naţională a Staţiunilor Balneare şi Balneoclimatice din România (ANSBBR), Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT), Federaţia Industriei Hoteliere din România (FIHR), Organizaţia Patronală a Turismului Balnear din România (OPTBR), Federaţia Asociaţiilor de Promovare Turistică din România (FAPT) şi Asociaţia Profesională a Emitenţilor de Tichete (APET).

Potrivit proiectului de ordonanţă de urgenţă aflată în dezbatere publică, voucherele de vacanţă aferente anilor 2022 – 2026 se emit doar pe suport electronic.

Angajaţii instituţiilor publice vor primi, în perioada anilor 2022 – 2026, vouchere de vacanţă în valoare de 1.450 de lei fiecare, iar impactul bugetar va fi de 8,65 miliarde de lei.

Totodată, se stabileşte că perioada de valabilitate a voucherelor de vacanţă, emise în perioada ianuarie 2020 – decembrie 2020, indiferent de suport, se prelungeşte până la data de 31 decembrie 2022.

Ordonanţa de urgenţă va intra în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: