Suceava

Preţul de producţie al gigacaloriei la Bioenergy a scăzut cu 10,37%

> Potrivit primarului Ion Lungu, va urma o nouă scădere de preţ, din 13 ianuarie > Preţul plătit de populaţie rămâne 240 de lei > Primarul precizează că Suceava este singurul oraş din ţară în care preţul gigacaloriei scade

Primarul Sucevei, Ion Lungu, a anunţat, ieri, că preţul de producţie al gigacaloriei la gardul centralei Bioenergy Suceava a scăzut din data de 20 octombrie cu 10,37%, urmând ca noul tarif să fie aprobat în şedinţa de astăzi a Consiliului Local.

Potrivit primarului, preţul de producţie al gigacaloriei produse de Bioenergy Suceava scade cu 10,37 la sută, de la 189, 57 lei la 169,9 lei.

Ion Lungu a subliniat că preţul întreg, care include şi tariful de distribuţie, va avea o scădere totală de 4,41%, de la 445,54 lei, la 425,87 lei, şi că Primăria Suceava va plăti, în calitate de subvenţie, 185,87 de lei/ Gcal faţă de 205,54 de lei până în prezent, astfel încât, pentru populaţie, preţul de plată rămâne neschimbat de 240 de lei.

Primarul a menţionat că, începând cu 13 ianuarie, va fi o nouă etapă de reducere a preţului gigacaloriei, ca urmare a efectului scăderii TVA de la 19 la 5%.

Deşi nu e simplu, strategia noastră este să funcţioneze pe biomasă

„Vom vedea ce se va întâmpla până la urmă, dacă nu va fi mărit din nou, dacă nu vom fi obligaţi să funcţionăm şi cu gaz metan. Strategia noastră este să funcţionăm numai pe biomasă, deşi nu este simplu” a spus Ion Lungu.

El a menţionat însă că producătorul de energie termică se confruntă cu o problemă legată de obţinerea de certificate verzi, totodată aşteptându-se şi creşterea preţului la lemn, „pentru că acum sunt creşteri în cascadă”.

„Lipsit de modestie, suntem singurul oraş din ţară unde astăzi scade preţul gigacaloriei şi nu creşte” a concluzionat Ion Lungu. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI