Partide avem

Dacă de multe altele ducem lipsă, partide avem. „Doar” (altele) 90 s-au înfiinţat, potrivit Agerpres, după alegerile locale din urmă cu 5 ani. Cine sunt acestea plus câte vor mai fi fiind, numai Autoritatea Electorală Permanentă să le ştie (dacă le caută în registrele sale) şi, poate, dacă n-au uitat cumva de ele, inclusiv de ce anume le-au înfiinţat, iniţiatorii acestora. Prin anii ’90, când mare era pofta românilor de a face politică, deja se glumea pe seama unor partide de cartier sau de scară de bloc. Însă din 2015, de când conform unor modificări legislative un partid politic poate fi înfiinţat de minim trei cetăţeni români cu drept de vot, în principiu pot apărea la nivel de una scară de bloc chiar mai multe formaţiuni politice (dacă nu de extreme şi centru, de parter, mansardă şi centru), ba chiar mai multe într-o singură familie: numeroasă, activă şi pusă pe politică. Ce folos?… Cu ce folos, deoarece Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a găsit recent că doar la nivel de Capitală, din 190 de partide „care apar ca active”, 100 „sunt inactive din toate punctele de vedere”. Adică n-au participat la ultimele două rânduri de alegeri, n-au depus bilanţuri contabile pentru ultimii ani… Astfel încât AEP şi-a propus să ia legătura cu Ministerul Public spre a le radia, a le trece oficial în ilegalitatea în care oricum se aflau. Potrivit aceleiaşi surse, cică avem vreo 30 de partide care se achită de obligaţiile pe care şi le-au asumat la înscriere. Dintre care probabil cunoaştem vreo 10 (inclusiv neparlamentare, dar cu firmă în anii în urmă). Şi cam atât. Plus vreo 2-3 ce se vor fi clocind estimp în stradă, sâmbetele, mai pe seară…

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: