O monografie mai… atipică

S-ar putea spune, într-o viziune generalizată la maximum, că putem pretinde că ne cunoaştem istoria abia în momentul când pentru fiecare localitate a ţării – de la cea mai mare aşezare urbană şi până la ultimul cătun – am avea câte o abordare monografică pertinentă. De altfel, în acest sens, Nicolae Iorga, afirmând că fiecare loc de pe pământ are o istorie („o poveste”) a sa, că trebuie numai să ai predispoziţii de „a trage cu urechea” ca să o asculţi, să o înţelegi şi că mai trebuie şi un dram de iubire ca s-o faci inteligibilă şi pentru alţii, la astfel de realităţi se referea. Căci, era încredinţat marele savant, din istoriile acestea parţiale, mărunte, se încheagă istoria cea mare a ţării. Nu este exclus că de la o astfel de viziune să fi pornit şi Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, recte Preafericitul Daniel, Patriarhul nostru, când, cu ceva ani în urmă, a lansat ideea ca fiecare parohie să elaboreze şi să publice astfel de opusuri indispensabile pentru cunoaşterea, într-o manieră completă, a istoriei fiecărei parohii. Acţiunea a fost lansată, în unele locuri a şi fost împlinită, mai mult sau mai puţin corespunzător (cunosc şi eu câteva cazuri), în unele situaţii însă cei vizaţi să lucreze au aplicat „principiul” „Hai să ne mântuim urechea” şi cu asta declarăm că ne-am adus contribuţia, bifând îndeplinirea unui obiectiv de interes naţional până la urmă.

Dar nu este cazul să disperăm, căci cel puţin pentru mediul rural, resursele umane nu lipsesc, şcoala şi biserica le pot furniza, cum, s-a întâmplat de altfel mai totdeauna în existenţa neamului românesc. Este nevoie numai de coalizarea şi de punerea acestor resurse în priza interesului comunitar, combinat cu cel particular. Dar cine să o facă? Până una alta, unele situaţii particulare sunt binevenite. Iată un caz.

Dumitru G. Muntean economist pensionar, din Stroieştii Bucovinei de locul său, şi-a propus, pe cât se vede, din „timpuri imemoriale”, să-şi urmeze cursul vieţii pe cel puţin două căi paralele, care se vor fi şi intersectat. Una fiind consacrată activităţii profesionale, cu statut oficial înregistrat prin cartea de muncă, şi alta intrând în categoria a ceea ce se chemă, mai nou, hobby. Şi în acest din urmă sens, urmându-şi cu stăruinţă patima, D.G.M. a izbutit să fie mai întâi un veritabil colecţionar de obiecte din zona etnograficului şi a vieţii spirituale, transformându-şi pe îndelete întreaga gospodărie din satul natal într-un depozit „cu de toate”, aranjate, de o manieră personală, şi expoziţional (de unde şi denumirea de Muzeu particular, deschis pentru public „din primăvară până în toamnă”, cum s-ar zice, adică de la 1 mai până la 1 octombrie. Şi este ce vedea şi ce înţelege într-un popas de cel puţin câteva ceasuri în această alcătuire muzeistică sui generis, căci sunt acolo, de pildă, numai din domeniul publicaţiilor periodice şi cotidiene 450 de titluri de reviste şi ziare, de pe la începuturile presei româneşti (perioada prepaşoptistă) şi până la zi.

Vin apoi la rând ilustraţiile foto, cele mai multe alb negru, între care se disting unele imagini sucevene „tocmai de pe vremea Austriei” (casa de tir din cartierul Mirăuţi şi gara din Suceava, situată atunci pe undeva prin spatele actualului Palat de Justiţie), apoi din categoria „celebrităţilor”, participarea lui Mihai, mare voievod de Alba Iulia – care a ajuns şi (ultimul) rege al României – la o manifestare la mormântul fostului său coleg de clasă palatină, Grămadă Gheorghe, în 1939 (acesta decedase în anul 1938 în urma unei otrăviri comise, susţine Dumitru G. Muntean, de celebra concubină a regelui Carol al doilea). Am indicat doar câteva dintre cele mai „faimoase” imagini din uriaşa colecţie adunată de Dumitru G. Muntean, care pot fi văzute în acest insolit muzeu particular. Multe dintre ele apar, ca material ilustrativ, şi în Monografia satului Stroieşti de la obârşia Şomuzului, carte cu care D.G.M. a ţinut şă-şi încununeze activitatea de o viaţă consacrată satisfacerii nobilei sale pasiuni de colecţionar şi om doritor să se instruiască fără hodină şi să se facă cunoscut întru folosinţă publică.

Monografia aceasta, întocmită, zice autorul, fără a urma vreun model sau cine ştie ce sfaturi tipiconale, urmăreşte destinul localităţii, de la prima atestare documentară din vremea voievodului Alexandru cel Bun (documentul, reprodus doar textual, datează din 3 iunie 1429) şi până la zi. Sunt aici informaţii despre aşezarea localităţii, populaţie, despre nume (onomastice) şi originea acestora, despre instituţiile de bază ale satului (Biserica, Şcoala), despre credinţe şi obiceiuri, despre viaţa spirituală (v. cap. Cultura – oameni de cultură, unde întâlnim informaţii despre un folclorist bucovinean, Manuil Isopescu şi colecţia sa de folclor din anul 1843, sau despre George cavaler de Popovici, primul preşedinte al Societăţii „Şcoala Română” din Suceava, ca să nu mai vorbim de poetul iconarist Mircea Streinul, originar, prin mama sa Eva, din Stroieşti).

O menţiune specială merită, cred eu, cap. Politica (p.155-243), cu aspecte specifice locului, comentate dintr-o perspectivă mai „personală”, ceea ce nu se prea întâlneşte în lucrări de acest tip, şi acestea dau monografiei de faţă o notă aparte, spre lauda binemeritată a autorului, care dovedeşte astfel şi curaj, şi originalitate abordând chestiuni mai delicate, pe care mulţi le ocolesc pentru a evita cine ştie ce neplăceri, căci politica este întotdeauna o chestiune… sensibilă. Mai ales când autorul intră în arenă înarmat cu sabia cunoscutului cavaler fără milă şi prihană.

Din Anexe se impune să reţinem bogăţia şi varietatea ilustraţiilor, cele mai multe alb-negru, care se răsfiră pe paginile 245-309, grupate, de regulă, câte 4 pe pagină, expuse, cel puţin unele, şi în muzeul deja menţionat. Ilustaţia aceasta nu are doar un rol sustenabil al textului, ci se constituie, şi graţie comentariilor explicative auctoriale, într-un soi de dublură a textului monografiei, un fel de text paralel.

Chiar dacă se vor fi găsind şi unele motive de reproş, explicabile prin experienţa nu suficient de completă şi complexă a autorului în această îndeletnicire, ca şi prin tentaţia sa de a o face „mai personală”, Monografia satului Stroieşti de la obârşia Şomuzului, publicată în ediţia a treia de Dumitru G. Muntean, fiu al localităţii, reprezintă un act de autentică mărturisire a dragostei şi preţuirii autorului pentru locul său de baştină, pentru concetăţenii săi de mai demult şi din prezent, autor care, nu numai din aceste motive, merită toată lauda şi recompensa apreciativă cel puţin din partea acestora, indiferent de culorile reale cu care sunt zugrăviţi.

Din partea noastră, felicitări sincere şi laude binemeritate, împreună cu nădejdea că exemplul său nu este şi, fireşte, nu poate rămâne singular.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: