Cernăuţi, acum un veac (28)

Lucian Blaga, lansat în Bucovina, „simbol al unirii noastre spirituale”

Puşcariu (Sextil). „Prietenii cernăuţeni, din marea dragoste ce o aveau pentru Sextil Puşcariu, îl porecleau «Nebenregierung-ul de pe Dominic». Deşi e foarte greu de sesizat acum toate nuanţele semantice care i se atribuiau acestui cuvânt german, se pare că inventat de colegii săi (neben = pe lângă + Regierung = Putere), credem totuşi că semnificaţia lui a fost superbă pentru caracterizarea acestei persoane. El, care a fost creierul şi organizatorul din umbră al tuturor manifestărilor culturale şi politice din Bucovina de la începutul secolului XX, a reuşit, totuşi, să se impună (foarte diplomatic – n.a.) şi în faţa autorităţilor austriece ca fiind «omul Puterii», dar care, de fapt, a luptat cu toate resursele sale intelectuale pentru înlăturarea acestei puteri şi realizarea celui mai suprem ideal al românilor bucovineni – unirea cu Patria-Mamă. Un alt merit incontestabil al lui Puşcariu este acela că a iniţiat şi condus ziarul «Glasul Bucovinei», «întâiul crainic şi cel dintâi vestitor al primăverii» din Bucovina. El este şi autorul cunoscutului editorial «Ce vrem?», în care proclama pentru toţi românii din Bucovina şi Transilvania plăsmuirea unui viitor în cadrul românismului. Tot în «Glasul Bucovinei» a asigurat debutul poetic al lui Lucian Blaga, pe care-l prezenta ca deschizător de drum în poezia românească. În memoriile sale, Silvia T. Bălan menţiona că, în iarna lui 1919, S. Puşcariu ar fi organizat o şezătoare literară, consacrată tânărului poet, la care ar fi spus: «De aici, din Bucovina, l-am lansat pe ardeleanul Lucian Blaga. Nu e oare acest fapt, în felul lui, un simbol al unirii noastre spirituale, ca o încununare a unirii teritoriale?» (Dragoş Olaru, „Mesaje din trecut”, Cernăuţi, 2020). Boală „umplutoare” (adică transmisibilă, de la om la om). Ca un amator de etimologii şi de arhaisme ce sunt, m-a încântat sintagma „boală umplutoare”… adică: transmisibilă, epidemică. În textul pe care vi-l propun, e vorba de teribilul tifos. Ce a secerat multe vieţi, în primele 2-3 decenii ale secolului trecut. Însăşi bunica mea maternă, Domnica, era să piară atunci. A supravieţuit (habar nu am cu ce leacuri…) şi, astfel, a făcut copii şi nepoţi, între care sunt şi eu… Ceea ce mi se pare interesant în textul despre tifos este sfatul medicilor de atunci – etern valabil! – de a evita „adunarea împreună” – contagiunea prin socializare, cum am zice azi, pentru a nu transmite mai departe boala… E clar că, şi la 1920, medicii erau convinşi că, fără a i se şti „leacul”, orice epidemie se transmite rapid în colectivitate. Dar, pentru savoarea lui, vă ofer textul, din 1919: „Dacă totuşi se întâmplă ca să se îmbolnăvească cineva, îndată să întrebăm de sfat doctorul. Căci boala, luată de la început, poate fi înlăturată mai uşor. Iar de spune doctorul că e o boală molipsitoare, atunci să ducem bolnavul cel mai bine la spital. lar dacă, doamne fereşte, moare cineva de o boală umplutoare, să nu ne prea îndesim la priveghiu şi la praznic, ori la nunţi, ori la cumătrii, căci multora se poate să le pară apoi rău, că n’au ascultat de sfatul şi de porunca diregătoriilor. Şi în sfârşit, secretariatul pentru treburile sănătăţii publice mai dă primăriilor din toate satele sfatul să aleagă câte doi flăcăi cari au fost în armată pe la sanitari şi poate [la] vreo femeie. Numele acestora să-l trimită prefecturii. Bolnavilor să li se ia hainele şi aşternutul, care să fie puse la ars, în cuptor!” („Glasul Bucovinei”, 1 martie 1919) Pace. „Pacea se va încheia la vară. Toată lumea aşteaptă din zi în zi vestea cea mare: încheierea păcii?! Dar, după cum am mai spus, ca să poţi aşeza o pace, care să-i mulţumească pe toţi şi să şi ţie, pacea, trebuie să chibzueşti cu mare cumpăneală toate lucrurile. Şi pentru ca să poţi face aceasta îţi trebuie timp. De aceea, cred toţi că pacea se va încheia abia la vară. Să avem deci puţină răbdare.” („Glasul Bucovinei”, 1 martie 1019) Fudulie. „Un francez din Lorena, o ţărişoară luată acuma de Francezi de la Nemţi, s’a întors acum câtva timp, din pribegie, înapoi la gospodăria sa. Mare i-a fost mirarea când şi-a văzut casa şi lucrurile neatinse. Ba, ce-i mai mult, un dulap pe care-l lăsase gol l-a găsit plin cu cămeşi nouă-nouţe, rămase de la un ofiţer neamţ, care în timpul războiului locuise în casa lui şi care la retragerea grăbită a Nemţilor n’a avut timp să-şi ia măcar boarfele lui. Ce bucurie pe omul nostru, care avea mare nevoe de cămeşi! Dar cum nu voia să poarte cămăşile Neamţului înainte de a le fi curăţit, le-a dat la spălat. Dar când spălătoreasa a vrut să ie scoată din leşie, n’a mai găsit nimic în cazan. Taina n-a putut fi deslegată decât atunci când s’a băgat de seamă că pe fundul cazanului se adunase o plămădeală de hârtie muiată. Cămăşile Neamţului s’au prefăcut în hârtia din care fuseseră fabricate, pentru fudulia nemţilor.” („Glasul Bucovinei”, 15 martie 1919) Asasinat. „Din Iaşi. Cum a fost asasinat generalul Poetaş? După ultimele informaţiuni ce le-am primit, generalul Poetaş a fost ucis cu trei gloanţe, trase în piept, fiind atacat de o bandă de 8 bolşevici, pe când se ducea în trăsură la câmp să dea ordine. El a avut o luptă straşnică cu bandiţii, dintre cari a doborît trei, dar neavând în apropierea lui trupe, în cele din urmă a căzut ca un erou.” („Glasul Bucovinei”, 11 februarie 1919) Bolşevici. „O disposiţiune a Comandamentului militar francez din Transilvania. Comandantul trupelor franceze din Transilvania a adus la cunoştinţa tuturor dispoziţiunea în baza căreia toate bandele de bolşevici ce vor fi prinse pe teritoriul Transilvaniei sau în Ungaria vor fi deportate la Salonic şi de aci în Sudan, în Africa.” („Glasul Bucovinei”, 11 februarie 1919) Toleranţă. „Spre a dispune de cât mai multe elemente în stare de a contribui cu folos la opera de restaurare şi îmbunătăţire a pădurilor din Transilvania, Banat etc., Casa Pădurilor a menţinut (în anii ce au urmat Marii Uniri – n.a.) în serviciu pe toţi funcţionarii silvici de naţionalitate ungară, cari au voit să rămână în ţară. Numărul acestor funcţionari este astăzi următorul: 112 ingineri silvici de diferite grade, 4 conductori silvici, 115 brigadieri, 355 pădurari, 37 funcţionari administrativi. Total 623 persoane. Tuturor acestor funcţionari guvernul român le-a asigurat dreptul la pensie, fără a fi obligaţi să verse Casieriei generale a pensiilor suma corespunzătoare timpului servit sub administraţia ungară.” (Prof. P. Antonescu, „Pădurile şi Ardeal şi Tratatul de la Trianon”, 1931)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: