
Locul I – Gong – Festivalul international de teatru pentru tineret „Grigore Vasiliu Birlic” 2021
A XI-a ediţie a Festivalului internaţional de teatru pentru tineret „Grigore Vasiliu Birlic” şi prima ediţie a Festivalului de film documentar şi de film de scurt metraj „Draga Film Fest” s-au desfăşurat în perioada 23-29 august, la Fălticeni. Cele două manifestări au fost organizate de asociaţia „Fălticeni Cultural” având ca parteneri principali Ministerul Culturii, finanţatorul proiectului, Consiliul Judeţean Suceava, Primăria Municipiului Fălticeni, Ateneul Naţional din Iaşi, Dacin Sara, Casa de Cultură a Studenţilor Suceava, Centrul Cultural „Bucovina”, Inspectoratul Şcolar Suceava, sponsori şi alţi parteneri, reunind în urbea de pe Şomuz elevi şi tineri din diferite zone ale ţării şi din Republica Moldova, membri ai unor trupe de teatru, studenţi la teatru, profesori îndrumători, regizori, actori, scenografi, coregrafi, trupe de actori profesionişti, solişti de muzică folk şi rock, solişti de operă, pictori şi caricaturişti.
Recunoscut ca unul dintre cele mai importante festivaluri de teatru pentru copii şi tineret din Moldova, festivalul de la Fălticeni s-a bucurat şi în acest an de o prezenţă numeroasă şi de mare valoare, atât din partea concurenţilor, cât şi a marilor actori şi regizori români care au venit la sfârşit de august în urbea de pe Şomuz.
„Nu a fost uşor să organizăm o astfel de manifestare şi nu am fi reuşit dacă nu am fi avut alături de noi Ministerul Culturii, partenerii, sponsorii, trupele de teatru invitate sau care au participat în concurs, actori, regizori, solişti, voluntari, parteneri media şi foarte mulţi oameni care au dorit să ne ajute, care s-au implicat.
Primele ediţii au fost mai grele, fiind începători; multe lucruri apăreau şi nu ştiam cum să le abordăm. Din fericire, şi acum avem o primă ediţie a festivalului de film pe lângă cele 11 de teatru ale Festivalului «Birlic», Festivalul «Draga Film Fest» închinat doamnei Draga Olteanu Matei. Din păcate, ne-am fi dorit să fie aici, pe scenă, cu noi, să ne ajute, pentru că împreună cu ea am făcut prima ediţie a Festivalului «Birlic» şi toate celelalte până la ediţia a X-a, a fost mentorul nostru şi a rămas în sufletul nostru.
Anul acesta este ediţia cea mai complicată, pentru că în paralel mergem cu festival de teatru şi festival de film, dar reuşim, pentru că avem oameni cu suflet mare aproape de noi.
Este un festival al tinerilor, un festival de teatru, de film, de muzică şi, bineînţeles, avem întâlniri de suflet cu oameni foarte cunoscuţi din teatru şi film, actori şi regizori şi momente in memoriam. Anul acesta au fost şapte momente dedicate unor mari actori, doamna noastră dragă, Draga Olteanu Matei, Eusebiu Ştefănescu, Vladimir Găitan şi Emil Hossu. Toţi au fost la festivalul nostru, toţi şi-au pus amprenta asupra fenomenului artistic de la Fălticeni. Au fost activităţi in memoriam şi pentru cei care nu au fost la festival, dar sunt apropiaţi de noi, de Fălticeni. Vorbim despre Dinu Apetrei, un actor fălticenean mare, şi despre Petrică Ciubotaru. Timp de o săptămână, actori, regizori, invitaţi speciali au fost prezenţi în municipiul Fălticeni, oraşul din care a pornit spre marea scenă actorul Grigore Vasiliu Birlic” ne-a spus pr. Liviu Mihăilă, preşedintele Asociaţiei „Fălticeni Cultural”.
Una din cele mai reuşite manifestări dedicate teatrului
La spectacolul de gală de vineri, 27 august, a fost prezent şi primarul Cătălin Coman, care a anunţat sprijinul administraţiei publice locale pentru activităţile culturale, inclusiv punerea în scenă de noi piese de teatru cu trupa de teatru „Birlic”, primul proiect urmând a fi realizat în perioada următoare împreună cu regizorul Gheorghe Balint.
„Este un festival foarte important pentru municipiul Fălticeni, ne bucură faptul că a ajuns la a XI-a ediţie. Ne străduim să fim partener cât mai corect şi cât mai eficient în derularea tuturor activităţilor organizate pe durata unei săptămâni. Este un eveniment de amploare, cu participare naţională şi internaţională, cu foarte multe nume mari ale scenei care vin la Fălticeni, atmosfera este extraordinar de frumoasă. Cel mai important este faptul că foarte mulţi tineri din Fălticeni sunt angrenaţi ca voluntari la acest eveniment.
Nu încheiem astăzi Festivalul internaţional de teatru pentru tineret «Grigore Vasiliu Birlic», pentru că deja ne gândim la ediţia din 2022, dar putem să tragem câteva concluzii. A fost un festival extraordinar, a fost una din cele mai reuşite manifestări dedicate teatrului, iar meritul că a ajuns la a XI-a ediţie aparţine, în primul rând, părintelui Vasile Liviu Mihăilă. Ne-am sfătuit şi am considerat că este normal şi firesc ca astăzi să oferim cea mai înaltă distincţie pe care o poate acorda municipiul Fălticeni, titlul „Cetăţean de onoare”, la trei oameni dragi, trei oameni care au fost alături de Festivalul «Grigore Vasiliu Birlic» încă de la primele ediţii, oamenii cu care ne mândrim şi cărora le mulţumim. Este un gest simbolic pe care îl facem astăzi, este un premiu care a fost aprobat în unanimitate de Consiliul Local al municipiului Fălticeni. Galeria cetăţenilor de onoare se îmbogăţeşte cu trei nume reprezentative: coregrafa şi regizoarea Lorette Enache şi actorii şi regizorii Vlad Rădescu şi Ovidiu Cuncea.
În continuare, Primăria şi Consiliul Local, eu personal, vom sprijini trupa de teatru «Birlic» pentru punerea în scenă a noi piese, pentru a putea colabora cu mari actori şi regizori, printre care se numără şi cei trei cetăţeni de onoare.
Primăria Fălticeni va sprijini în continuare derularea acestui festival şi sunt convins că, odată cu trecerea timpului, cu creionarea unor paşi foarte exacţi, vom creşte în cantitate şi în calitate această manifestare. Ne onorează faptul că pr. Liviu Mihăilă continuă o tradiţie extrem de necesară pentru un municipiu cultural cum este Fălticeniul şi reuşeşte de la an la an să crească calitatea festivalului” a precizat primarul Gheorghe Cătălin Coman, în cadrul Galei FITT Birlic.
Marele Premiu al Festivalului „Gr. V. Birlic” a fost acordat trupei „Protha” din Panciu
În urma preselecţiilor, la concursul de teatru au participat şapte trupe de teatru formate din liceeni şi studenţi din ţară şi străinătate, care au vârsta maximă de 25 de ani.
Juriului format din Vlad Rădescu, actor şi regizor (preşedinte), Gheorghe Balint (regizor), Pătru Gavril (actor Teatrul Naţional Bucureşti), Lorette Enache (coregraf), Vlad Basarabescu (actor) şi Ana-Maria Fasolă (actriţă, fostă membră a trupei de teatru „Birlic”) a decis ca Marele Premiu şi Trofeul celei de-a XI-a ediţii a Festivalului internaţional de teatru pentru tineret „Grigore Vasiliu Birlic” să fie acordat trupei de teatru „Protha” din Panciu.
Trupa de teatru „Protha” a participat, la secţiunea dedicată trupelor de teatru, cu spectacolul „Wanda” de Mihaela Michailov şi Radu Apostol, în regia lui Cătălin Sfîr-loagă. Din distribuţia spectacolului au făcut parte: Alexandra Ghimpu, Mihaela Rusu, Ştefania Burduşa, Crina Isac, Marina Boşcan, Daria Bulză Ciupercă, Andrada Nicolau, Laura Robescu, Claudia Rusu, Alessia Cruceanu, Giulia Manolache, Alexandru Stan, George Cristea, Sebastian Cruceanu, Robert Pahoncea, Andrei Banciu şi Ryan Ignat.
Aşa cum au precizat cei care îi îndrumă în arta teatrului pe elevii vrânceni, participarea la festival a avut loc ca urmare a sprijinului acordat de Primăria Panciu şi a derulării la nivelul comunităţii a unui proiect de promovare a educaţiei nonformale prin teatru, în parteneriat, de Liceul Teoretic „Ioan Slavici”, Casa de Cultură „Mihai Eminescu” Panciu, Primăria Panciu şi asociaţia „Protha”.
Premiul I a ajuns la trupa „Gong” din Roman pentru spectacolul „Fluturii sunt liberi”, premiul al II-lea a revenit trupei „Victory of Art” din Bucureşti pentru spectacolul „Lecţia”, poziţia a III-a a podiumului de premiere fiind ocupată la egalitate de puncte de trupele de teatru „Şapte” din Cluj-Napoca pentru Spectacolul „Bzzap!” şi „Thaliamar” din Mangalia pentru spectacolul „Oglinda”. Juriul a decis ca Premiul de Popularitate să ajungă la tinerii actori membri ai trupei de teatru „Artis” din Piatra Neamţ pentru spectacolul „Hansel şi Gretel”.
Premiul pentru cel mai bun actor în rol principal i-a revenit lui Dragoş Prundeanu (trupa de teatru „Victory of Art”) , pentru rolul profesorului din spectacolul „Lecţia”, o adaptare după piesa cu acelaşi nume a lui Eugen Ionescu. Premiul pentru cea mai bună actriţă în rol principal a ajuns la Antonia Croitoriu pentru rolul din piesa „Fluturii sunt liberi”, al trupei „Gong”. Cel mai bun actor în rol secundar a fost desemnat Costin Maftei, pentru cel din spectacolul „Fluturii sunt liberi”, iar cea mai bună actriţă în rol secundar a fost desemnată Ada Guran, pentru rolul Marie din spectacolul „Lecţia”.
Premii în bani, trofee, diplome şi cărţi pentru cei mai buni recitatori
Secţiunile Monolog şi Recitare s-au adresat copiilor şi tinerilor având vârsta cuprinsă între 7-25 de ani. Pentru premierea câştigătorilor la concursul de recitare şi monolog (peste 100 de participanţi), Asociaţia „Curtea Veche” a oferit o generoasă donaţie de 200 de cărţi pentru copii şi tineri, cărţi care s-au adăugat premiilor în bani. La secţiunea Monolog, 7 – 14 ani, juriul a decis ca Marele Premiu să fie atribuit Mariei Iosep, premiul I a ajuns la Anastasia Robu, premiul II la Adela Şulea, iar premiul III la Oana Dolhăscu. La secţiunea Monolog, 15 – 25 ani, Marele Premiu a revenit lui Sali Hulya, premiul I a revenit Antoniei Croitoriu, premiul al II-lea a ajuns la Sebastian Crucianu, iar premiul al III-lea, la Eliza Atofanei.
La secţiunea Poezie, 7 – 14 ani, Marele Premiu a fost acordat Mariei Iosep, premiul I a fost acordat elevei Maia Anton, premiul II lui Daniel Tudose, iar premiul al III-lea concurentei Ema Maria Rusu. La secţiunea Poezie, 15 – 25 ani, juriul a decis ca Marele Premiu să fie acordat Tatianei Andrei, premiul I, Antoniei Croitoriu, premiul II lui Ingrid Tofan, iar premiul al III-lea lui Fabian Toderică.






























Comentarii