ÎPS Calinic publică proiectul Casei „Dositei Herescu”

…după ce un critic i-a spus că va posta fotografii din care ar rezulta că chiliile sunt ca nişte celule

Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, ÎPS Calinic, a publicat în cadrul rubricii Răspunsul Ierarhului proiectul Casei „Dositei Herescu”, pentru a dovedi că chiliile care sunt amenajate au dimensiunile pe care le-a menţionat într-un răspuns anterior, în care dezminţea că acestea sunt precum celulele, aşa cum i-a atras atenţia un petent.

După primul răspuns, respectiva persoană a revenit cu o nouă scrisoare către ÎPS Calinic în care îi transmite că a evitat să răspundă dacă a intrat „în celulele-chilii”.

„Aţi dat nişte cifre comuniste, cincinale, când ne-aţi minţit despre spaţiul noilor chilii-celule!!! Cifre false! Aştept de la cineva poze cu aceste chilii-celule şi le voi publica pe net! Şi aştept să se mute vechii vieţuitori acolo şi să primesc poze, ca să demonstrez clar că nu încap într-o celulă toate… visele mincinoase cu care ne îndopaţi! În ce lume trăiţi?! Ceauşescu, săracul, era într-o lume identică! I se raportau cifre ireale, i se aduceau la semnat planuri fantasmagorice şi se puneau înainte poze trucate! Realizaţi că sunteţi într-o situaţie identică???”, a scris petentul.

El îl întreabă pe ierarh ce va spune când va publica pe net poze, dar nu cu apartamentele ierarhilor, ci cu chiliile reale, pe care susţine că ÎPS Calinic nu le-a văzut cu propriii ochi, ci doar pe hârtie.

„Regret, dar e un dialog al surdo-muţilor! Una întreb, mi se răspunde în doi peri şi sunt trimis „la culcare” fără dreptul uman la adevăr şi la respect! Iată de ce, de exemplu, încrederea românilor în Biserica Ortodoxă Română era în anii 90 de peste 86% şi a scăzut în anul 2021 la puţin peste 60%!!! Sau nu vă interesează?! Vă respect ca ierarh al lui Hristos! Dar… daţi-ne adevărul! Că de minciuni suntem sătui până peste poate!” a transmis petentul.

În răspuns, ÎPS Calinic îi transmite acestuia că deşi are o atitudine cu care se îndoieşte că va putea bate la uşa Împărăţiei lui Dumnezeu, pentru a încheia discuţiile, arată proiectul Casei „Dositei Herescu” în forma în care s-a realizat.

„Cu siguranţă, veţi observa că sunt camere mai mici de 14 mp, însă, ca în orice locuinţă, au fost gândite ca spaţii de depozitare. De la punerea pietrei de temelie şi până în prezent, zilnic am vizitat şi supravegheat şantierul. Dacă nu credeţi, întrebaţi pe muncitorii de la şantier. E mai simplu decât să aşteptaţi poze. În plus, pentru liniştea dumneavoastră, deşi nu aveţi nicio calitate pentru a vă da raportul, din 26 iulie 2020 şi până în prezent, deci în mai puţin de un an, am vizitat nu doar şantierele Centrului Eparhial, ci toate şantierele parohiilor şi mănăstirilor din Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, pe unele dintre ele chiar de mai multe ori” a răspuns ÎPS Calinic.

În ceea ce priveşte „încrederea românilor în Biserica Ortodoxă Română”, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor spune că nu are motive ca ninivitenii „să mă îmbrac în sac şi să-mi pun cenuşă-n cap”. „Ce vină a avut Dumnezeu că Adam şi Eva au călcat porunca dată; sau Hristos că Iuda nu a crezut în El? Libertatea omului nu o încalcă nici Dumnezeu. Şi, pentru a nu mai lungi vorba, aş încheia spunându-vă – însă nu ca să vă câştig respectul, de care chiar mă lipsesc – că eu nu am niciun motiv să mint opinia publică, pentru că L-aş minţi pe Dumnezeu Care zice: «Blestemaţi sunteţi, câtă vreme căutaţi să Mă înşelaţi» «Referindu-mă la discuţia de faţă, eu aş spune altfel» «Blestemat să fie cel care minte cu nonşalanţă!»” a conchis ÎPS Calinic. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Admitere USV

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: