Un tânăr de 20 de ani, din comuna Suceviţa, satul Voievodeasa, a fost reţinut sâmbătă seara şi a fost introdus în arestul IPJ Suceava pentru lovire, după ce a bătut un tânăr de 21 de ani.
Astfel, sâmbătă seara, în timp ce M.-V. B. mergea pe strada Speranţei din localitatea Voievodeasa către locuinţa lui, s-a întâlnit cu E.M., care se afla la poarta locuinţei, fiind însoţit de mai multe persoane, printre care şi de soţie.
Între cei doi a început o altercaţie şi s-au lovit reciproc.
În cadrul acestei altercaţii, M.-V. B. l-a lovit pe E. M., acestuia fiindu-i produse leziuni la nivelul capului şi antebraţelor.
Tânărul rănit a fost transportat cu o ambulanţă la Spitalul Rădăuţi, unde s-a constatat că leziunile suferite nu-i pun în primejdie viaţa.
Un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi a dispus continuarea cercetărilor sub aspectul săvârşirii infracţiunii „lovire sau alte violenţe”, reţinerea suspectului M.-V. B., urmând să fie dispuse şi alte măsuri preventive în funcţie de probatoriul administrat. (N.B.)

























Comentarii