În judeţul Suceava

Două medii de 10 la bacalaureat

> Una s-a înregistrat la Colegiul Naţional „Petru Rareş”, iar alta la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu”

Două medii de 10 au fost obţinute de candidaţi suceveni la sesiunea de vară a examenului de bacalaureat, înainte de soluţionarea contestaţiilor.

Potrivit datelor publicate de Ministerul Educaţiei, o medie de 10 a fost obţinută de un candidat de la ştiinţe sociale de la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” Suceava, iar a doua de un candidat de la specializarea

matematică-informatică de la Colegiul Naţional „Petru Rareş” Suceava.

Două medii de 9,95 au fost obţinute de un candidat de la Colegiul Naţional „Ştefan cel Mare” Suceava – specializarea matematică-informatică, şi de un candidat de la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” – specializarea ştiinţe sociale.

Medii de 9,93 au fost obţinute de doi candidaţi de la Colegiul Naţional „Ştefan cel Mare” Suceava şi de câte un candidat de la Colegiul Naţional „Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuţi şi de la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” Suceava.

Doar doi candidaţi de la Colegiul Naţional „Ştefan cel Mare” Suceava au fost declaraţi respinşi la examen, din cei 184 prezenţi, iar la Colegiul Naţional „Petru Rareş” Suceava au fost declaraţi respinşi patru candidaţi, din cei 257 de absolvenţi care au participat la toate probele; un candidat a absentat.

La Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” Suceava au fost declaraţi respinşi 9 candidaţi din cei 236 care au participat la examen, iar unul a absentat.

Conform Ministerului Educaţiei, rata de promovare la bacalaureat în judeţul Suceava este 73,2%, înainte de soluţionarea contestaţiilor. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: