La Spitalul Judeţean

Însoţitorii pacienţilor internaţi vor fi taxaţi în plus

> „Tariful de servicii hoteliere pentru însoţitor” se majorează de la 55 de lei/zi la 70 de lei/zi > Pentru o zi întreagă, tariful pentru masa la cerere creşte de la 16 lei/zi la 20 de lei/zi

Spitalul Judeţean de Urgenţă  (SJU) „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava introduce noi tarife pentru serviciile medicale prestate. Respectivele tarife sunt pentru Laboratorul de medicină nucleară, unitate care a fost dată în folosinţă după aprobarea, la finele anului 2020, a taxelor şi tarifelor de competenţa Consiliului Judeţean. Cel mai scump este tariful pentru PET computer tomograf, evaluarea standard – 4.800 de lei, urmat de cel pentru scintigrafie tumorală neuroendocrină  – 3.000 de lei.

Totodată, este majorat  şi „tariful de servicii hoteliere pentru însoţitor”. Acesta ar putea creşte de la 70 de lei pe zi, cât fost stabilit prin Hotărârea Consiliului Judeţean nr. 185 din 2020, la 80 de lei pe zi. De asemenea, conducerea SJU propune creşterea nivelului tarifului pentru serviciile hoteliere destinate însoţitorilor pacienţilor, de la 55 de lei pe zi la 70 de lei pe zi.  Pentru masa de prânz la cerere tariful se va majora de la 8 lei pe zi (din care 3 lei regia de cantină) la 10 lei pe zi (5 lei regia de cantină). Pentru o zi întreagă, tariful pentru masă ar putea creşte de la 16 lei pe zi (6 lei regia de cantină) la 20 de lei pe zi (10 lei regia de cantină).

Propunerile de majorare înaintate de Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava fac obiectul unui proiect de hotărâre aflat pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului Judeţean din această săptămână.

Ca exemple comparative, la 1 ianuarie 2017, tariful pentru serviciile hoteliere de care beneficia însoţitorul pacientului creştea de la 27 de lei pe zi la 28 de lei pe zi. Pe de altă parte, tariful pentru servirea mesei de prânz la cerere era de 6 lei pe zi, dintre care un leu reprezenta regia de cantină. Pentru o zi întreagă, servirea mesei era „tarifată” cu 12 lei pe zi, regia de cantină fiind de 2 lei pe zi din total. La jumătatea anului 2015, o masă de prânz la cerere costa de 4,5 lei, în timp ce servirea mesei pentru toată ziua era tarifată cu 9 lei.

Tarifele introduse de  Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sfântul Ioan cel Nou” „au fost stabilite ţinând cont de tariful decontat de Casa de Asigurări de Sănătate, cât şi de tarifele practicate de celelalte instituţii sanitare publice sau private din municipiul Suceava ori din ţară.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: