> Viceprimarul Lucian Harşovschi: Responsabilitatea cetăţenilor este cea de a fi civilizaţi şi de a da dovadă de simţ civic
Viceprimarul Lucian Harşovschi a anunţat ieri că Poliţia Locală Suceava a aplicat zeci de amenzi persoanelor fizice şi juridice din municipiu, pentru depozitarea incorectă a deşeurilor.
În total, au fost aplicate 39 de amenzi, 26 pentru persoane juridice şi 13 pentru persoane fizice, amenzi în valoare de 55.500 lei.
„Un oraş civilizat este, în primul rând, un oraş curat! Cu siguranţă cu toţii suntem de acord cu această afirmaţie, însă câţi dintre noi contribuim ca aceasta să devină realitate? Cred că imaginile alăturate pot fi un răspuns. Într-adevăr, responsabilitatea administraţiei este ca Suceava să fie un oraş curat, însă responsabilitatea cetăţenilor este cea de a fi civilizaţi şi de a da dovadă de simţ civic” a transmis Lucian Harşovschi.
Viceprimarul a mai precizat că sucevenii pot obţine informaţiile necesare cu privire la depozitarea conformă a deşeurilor, programul de colectare, dar şi informaţii despre colectarea selectivă a deşeurilor de pe site-ul Suceavacurata.ro.
„Împreună menţinem oraşul curat şi contribuim la bunăstarea mediului înconjurător! Responsabili şi sănătoşi!” a transmis Harşovschi. (N.B.)




























Comentarii