Din iulie

Locuitorii reşedinţei de judeţ se vor putea relaxa în zona de agrement de pe malul râului Suceava

> „Accesul cu maşina se va face pe la General Construct, unde este un drum de acces pe sub pod, iar pe jos, pe rampa de coborâre” arată Ion Lungu

Lucrările din proiectul „Revitalizare spaţiu public urban” sunt în plină desfăşurare, a informat, într-o conferinţă de presă, Ion Lungu, primarul municipiului Suceava.

„Stadiul lucrărilor este destul de bun, iar la sfârşitul lunii iunie vor fi, în mare

parte, finalizate. Lucrările merg bine, mai ales pe partea stângă, cum se merge din Bazar înspre Burdujeni, dar şi pe partea dreaptă. Restanţe la plată nu sunt, suntem la zi cu achitarea, din fonduri europene, a acestora. La zona de agrement, accesul cu maşina se va face pe la General Construct, unde este un drum de acces pe sub pod, iar pe jos, pe rampa de coborâre” a dat asigurări Ion Lungu.

Ordinul de începere a execuţiei a fost dat pe 20 ianuarie 2020, licitaţia pentru amenajarea zonei de agrement de pe malul râului Suceava fiind câştigată de asocierea de firme General Construct şi Art Peisaj Suceava, pentru 16,24  milioane de lei.

Amenajările vizează o suprafaţă de 15,5 ha de teren de pe malul drept al râului Suceava, care se întinde pe o lungime de 1 kilometru în amonte şi aval de podul care leagă centrul Sucevei de cartierul Burdujeni. O parte din suprafaţa vizată este în albia minoră, potenţial inundabilă, durata efectivă a lucrărilor fiind de 22 de luni.

Pe de altă parte, prin parteneriat cu Administraţia Bazinală de Apă „Siret”, în zonă sunt prevăzute intervenţii de consolidare a malului cursului de apă. Municipiul Suceava s-a asociat cu Administraţia Bazinală de Apă „Siret” în vederea implementării Proiectului „Revitalizare spaţiu public urban”, respectiv al celui de înfiinţare a unei zone de agrement pe malul râului Suceava. Asocierea a fost votată în Consiliul Local Suceava în şedinţa ordinară a lunii aprilie 2019, o hotărâre ulterioară vizând aprobarea documentaţiei şi a indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii. Lucrările de consolidare, pe o lungime de 1600 de metri, a malului drept al râului care traversează municipiul Suceava în zona Complexului comercial „Bazar”, de o parte şi de alta a podului, au fost estimate la circa 6 milioane de lei.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI