Mitocu Dragomirnei

Un muncitor a căzut de pe o schelă şi s-a lovit la cap

Un tânăr de 28 de ani, din Mitocu Dragomirnei, care efectua, luni, lucrări de construcţie pe o schelă la Schitul „Petru şi Pavel” din Dragomirna, a căzut suferind leziuni în zona capului.

Potrivit cercetărilor, tânărul, angajat al unei firme sucevene, executa lucrări de construcţie a unei terase la schitul respectiv, împreună cu administratorul societăţii.

În timp ce ambii se aflau la înălţimea de aproximativ 1,80 m, tânărul a păşit pe lângă schelă şi a căzut pe terasamentul din beton. În urma impactului a suferit leziuni la nivelul capului şi hemitoracelui.

Un echipaj de ambulanţă a venit la faţa locului şi i-a acordat primul ajutor. Acesta a suferit o  contuzie frontală stânga, traumatism hemitorace stâng şi pumn drept. Tânărul a fost transportat la Spitalul Judeţean Suceava, pentru investigaţii suplimentare şi tratament de specialitate.

În acest caz a fost deschis un dosar penal pentru infracţiunile de vătămare corporală din culpă, neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă şi nerespectarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI