Programul slujbelor de pomenire la un an de la trecerea la cele veşnice a ÎPS Pimen

La împlinirea unui an de la trecerea la cele veşnice a Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Pimen, joi, 20 mai a.c., se vor săvârşi slujbe de pomenire pentru sufletul acestuia atât la Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, cât şi la Mănăstirea Sihăstria Putnei, locul în care şi-a pregătit mormântul, a anunţat Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor.

Potrivit sursei citate, începând cu ora 8, la Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou”, va fi săvârşită Sfânta Liturghie de către un sobor de ierarhi, preoţi şi diaconi, pe un podium special amenajat în incinta locaşului de cult.

De la ora 10, la Catedrala Arhiepiscopală şi în întreg cuprinsul eparhiei se va oficia slujba Parastasului şi se vor trage clopotele pentru cel care a fost vrednic păstor al acestui ţinut vreme de aproape trei decenii.

La finalul Parastasului, începând cu ora 10.30, va fi lansat albumul „In Memoriam – Un an de la strămutarea la cele veşnice a Înaltpreasfinţitului Părinte Pimen”, realizat de Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor.

La Mănăstirea Sihăstria Putnei va urma, de la ora 13, slujba Parastasului la mormântul Părintelui Arhiepiscop. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI