Primăria Rădăuţi, ignorată de un antreprenor

Primarul de Rădăuţi, Bogdan Loghin, a făcut plângere penală pe numele unui antreprenor care execută lucrări din zona centrală a municipiului, „încălcând legislaţia”.

Potrivit unui comunicat al Primăriei Rădăuţi, săptămâna trecută, „ca urmare a sesizărilor apărute în spaţiul public”, şeful Serviciului Urbanism şi şeful Poliţiei Locale, s-au deplasat la un obiectiv aflat în litigiu, situat în str. Piaţa Unirii nr. 5, unde au constatat că se execută lucrări de placare la faţadă.

Potrivit comunicatului, titularul investiţiei, prezent la faţa locului, a fost notificat cu privire la sistarea lucrărilor, însă continuarea lor a impus ca o echipă din cadrul Primăriei Rădăuţi să fie din nou prezentă, în ziua următoare, în str. Piaţa Unirii nr. 5, „unde s-au constatat lucrări în desfăşurare şi ocuparea domeniului public cu o schelă metalică, pentru montarea căreia nu există aprobări necesare”.

Sursa citată arată că respectiva lucrare a făcut obiectul verificărilor din partea Primăriei Rădăuţi în luna decembrie 2020, când s-a întocmit un proces-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor şi când, pe lângă amenda aplicată, s-a dispus măsura sistării imediate a lucrărilor.

Întrucât beneficiarul lucrării a ignorat cele dispuse, Primăria Rădăuţi, reprezentată prin primar, a formulat o plângere penală către Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuţi, împotriva beneficiarului investiţiei.

În paralel cu acţiunile întreprinse de cadrele Primăriei Rădăuţi, aflăm că lucrarea respectivă a fost controlată şi de Inspecţia de Stat în Construcţii, care, prin procesul-verbal de control din decembrie 2020, a constatat realizarea unor lucrări de construcţii cu încălcarea reglementărilor tehnice în vigoare şi a cerinţelor privind asigurarea calităţii în construcţii, pentru care s-au dispus măsuri cu termene de intrare în legalitate, precum şi oprirea execuţiei lucrărilor.

Primăria Rădăuţi a mai transmis că, în urma controalelor, s-a solicitat depunerea spre instanţă a uneri cereri de dispunere a măsurilor necesare prin ordonanţă preşedinţială. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: