> Poliţia avertizează că valorifică informaţii atât de pe reţelele sociale, cât şi sesizări făcute la Telverde Covid
Poliţiştii suceveni au transmis, sâmbătă, că petrecerile de orice fel, care au loc fie în restaurante, locuinţe sau în aer liber sunt interzise încă din 2020, indiferent dacă au loc în spaţii închise sau deschise. Aceste restricţii se aplică şi evenimentelor private care au loc în curţile caselor sau în cadrul pensiunilor turistice. Măsura se regăseşte şi în HG nr. 432/2021, prin care s-a decis prelungirea stării de alertă până la data de 12 mai 2021.
Poliţiştii precizează că monitorizează respectarea legii, preluând orice sesizare privind organizarea unor astfel de evenimente făcută prin SNUAU 112 sau Telverde Covid sau valorificând informaţii proprii obţinute din surse ocazionale, reţele sociale sau mass-media.
În ultimele zile au fost identificate şi stopate trei petreceri private organizate la locuinţele proprii sau în alte locaţii.
Astfel, în data de 5.05.2021, în jurul orei 20.30, dup[ cum am relatat într-o ediţie anterioară, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Suceava s-au sesizat cu privire la un material video postat pe o reţea de socializare, din conţinutul căruia se observau mai multe persoane care participau la o petrecere privată, fără a respecta măsurile de prevenire a pandemiei.
În vederea identificării locaţiei, echipajele de ordine publică din cadrul subunităţii au efectuat verificări pe strada Mirăuţi, strada Nicolae Labiş, strada Semicercului, strada Tăbăcarilor, strada Cărămidarilor şi strada Cernăuţi din municipiul Suceava. În urma acestora, la ora 21.05, a fost identificată locuinţa la care se organiza petrecerea, stabilindu-se că a fost organizată o petrecere de majorat. Au fost identificate şi sancţionate 11 persoane, cu amendă în valoare de 4000 lei, dar şi cu avertisment, conform art. 67, alin. 2, lit. c din Legea 55/2020.
Vineri, la ora 22.17, poliţiştii Secţiei 7 Poliţie Rurală Mălini s-au autosesizat despre faptul că la locuinţa unei femei din satul Pâraie avea loc o petrecere în spaţiu deschis şi privat. Cu ocazia deplasării la faţa locului, s-a constatat că petrecerea era în curs de finalizare. A fost identificată organizatoarea evenimentului, iar din discuţiile purtate cu aceasta a reieşit că la domiciliul său a avut loc o reuniune cu 9 persoane.
Ca urmare a intervenţii efectuate de poliţişti, petrecerea a fost stopată, participanţii părăsind locaţia. Organizatoarea a fost sancţionată contravenţional cu amendă în cuantum de 1000 lei, iar celelalte persoane, în calitate de participanţi, cu avertisment, conform art. 65 lit. k din Legea nr. 55/2020.
Tot vineri, la ora 22.54 lucrătorii SPR 2 Ipoteşti au fost sesizaţi cu privire la faptul că la Căminul Cultural Stamate erau adunate mai multe persoane şi ascultau muzică.
Poliţiştii s-au deplasat în zona indicată şi au depistat în curtea Căminului Cultural şi în interior 12 adolescenţi care participau la serbarea unei zile onomastice.
Întrucât cei în cauză nu au respectat prevederile Legii 55/2020, respectiv organizarea unei petreceri tip aniversare, precum şi interdicţia de a nu părăsi locuinţa în intervalul orar 22 – 5, fără a avea motive întemeiate, au fost aplicate 12 sancţiuni contravenţionale conform art. 65 lit. k şi m din Legea 55/2020, valoarea totală a sancţiunilor aplicate fiind de 4.500 lei.
Poliţiştii amintesc că organizarea evenimentelor private este interzisă conform Legii 55/2020 având în vedere contextul pandemic.
Zilnic, echipajele de poliţie, poliţie locală şi jandarmerie aflate în serviciu pe raza judeţului verifică modul de respectare a legislaţiei, dar şi a interdicţiei de circulaţie a persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei, în intervalul orar 22 – 5. (N.B.)
Comentarii