La Muzeul de Istorie Suceava

Expoziţie de pictură Ilie Boca

Muzeul Naţional al Bucovinei (MNB) invită publicul la expoziţia de pictură Ilie Boca. Evenimentul va avea loc în perioada 7 mai – 11 iulie a.c.

Vernisajul expoziţiei, deschisă în sălile de expoziţii temporare de la Muzeul de Istorie, va avea loc pe 7 mai, ora 13.

Curatorul expoziţiei, criticul de artă Oliv Mircea, va susţine, cu această ocazie, conferinţa cu titlul „Caracterul simbolic şi experienţa estetică a lumii lui Ilie Boca”.

Proiectul se desfăşoară în cadrul programului „Paştele în Bucovina”, iniţiat de Consiliul Judeţean Suceava. Potrivit informaţiilor transmise de MNB, în dialog cu scriitoarea Carmen Mihalache, Ilie Boca a spus despre arta sa: „Aventura facerii lucrărilor mele este lupta pentru găsirea expresivităţii, pentru organizarea stilistică a materiei colorate. Care trebuie să aibă trăire, o viaţă a ei. Cîntăresc cu mare atenţie tot ce fac. Sunt într-o permanentă stare de veghe, niciodată mulţumit pe deplin. Vine ea şi mulţumirea…. Meşteşugul, înţelegerea se cîştigă numai printr-un efort constant. Să fii mereu cu gîndul la perfecţiune, să aspiri la ea neîncetat, să te construieşti treptat, răbdător. Să te duci înspre ceea ce poţi să fii”.

Criticul de artă Oliv Mircea scria: „În toată opera picturală a lui Ilie Boca, în buna descendenţă a lui Marc Chagall şi a portretisticii lui Paul Klee şi Henri Matisse prezentul este proteiform. El trebuie luat în limitele a ceea ce el este. Sunt amestecate, în icoanele în care pictorul face să se ivească «extazul şi inerţia», o suspendare şi o perplexă încetinire, care fac ca sensul tragicului să fie din ce în ce mai evident în lumea în care accelerarea dramatică şi abruptă devine monedă curentă. Pictorul pare că leagă acest tragic de o adâncă predestinare. Oricum, ea e o căutare şi o găsire, e un fel de lux. E ceva aristocratic, în măsura în care o asemenea încetinire contrastează cu activismul ambiant, cu agitaţia existenţială şi ideologică, ce devin obligatorii pentru orice existenţă. (…)

În toată pictura lui Ilie Boca este o referinţă la tradiţie, adică la ceea ce este dat odată pentru totdeauna şi care nu poate fi decât repetat. Aici viaţa, vitalismul se exprimă cu forţă. Repetiţiile despre care vorbim au menirea de a suspenda timpul liniar şi, prin urmare, să marcheze întoarcerea la mit şi la tragic. Imaginarul pictorului Ilie Boca reia mereu şi mereu tematici jungiene şi suprarealiste, care trimit la ordinea sincronicităţii în care trecutul, prezentul şi viitorul au fost trăite într-un fel de ciclicitate uroborică. O traiectorie care îmbrăţişează lumina şi întunericul, raţiunea şi iraţionalul, arhaicul şi cea mai avansată modernitate”.

Preşedintele Asociaţiei Internaţionale a criticilor de artă, ambasadorul Dan Hăulică, remarcase valoarea pictorului Ilie Boca încă de la primele expoziţii ale acestuia în Bucureşti: „Bogăţie de imagini, dificultăţi ale bogăţiei – cu ele au avut a se confrunta organizatorii unei expoziţii ca aceea a lui Ilie Boca…: teancuri enorme de picturi pe carton, pe hârtie – urcând vertical pentru a deveni o neîntreruptă friză, de-a lungul pereţilor, sau un dispozitiv suspendat, ca nişte lungi pupitre avansând aeriene, învoalate de culoare şi forme investind vectorial spaţiul, volumetria sălii; sau coborând aproape de sol, la o înălţime lesne de citit, cataractă adusă blajin la îndemâna celui ce ar voi să şi-o însuşească fracţionat şi familiar, să apuce foiletând, inumerabilul.

Cu toată gratitudinea pe care o păstrează pentru această zestre de acuitate şi de organizare compoziţională, Boca se fereşte a confunda lecţia vie a meşterului şi poncifele. O foloseşte pentru un drum al său, pentru un ideal căruia el îi spune «nedescoperitul»; în numele căruia merită să-şi aţintească o privire mereu curată asupra lucrurilor din preajmă, din satele Ţării de Sus, de unde pornesc în copilărie întâile lui întrebări şi unde i se întorc statornic visele, de pe dealurile şi muncelele din jurul Tescanilor, străbătute de Ilie cu paşi de o poştă, din Berzunţii unde trudeşte să implanteze falanstere de pictură ori din urbea lui Bacovia, gospodăreşte îndrăgită, viteaz şi stenic. Un astfel de itinerar configurează o Moldovă care e dincolo de suspinul delicvescent, o provincie altcum decât inhibitorie. Artistul o resimte ca un teren de experienţe fără partipris, de o incoercibilă supleţe tehnică. Agită în creuzetul ei disparităţi care se dovedesc fertile, dă la iveală contradicţii cu efect benefic, pentru anvergura creaţiei”.

Ilie Boca s-a născut la 21 februarie 1937, în comuna Botoşana, judeţul Suceava. A fost absolvent al Institutului de Arte Plastice şi Decorative „Nicolae Grigorescu”, Bucureşti, promoţia 1967, clasa prof. Alexandru Ciucurencu. Din 2021, Ilie Boca este cetăţean de onoare al judeţului Suceava. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI