Pe timpul celălalt, adică înainte de 1989, auzisem la radio „Europa liberă” că grănicerii români stăteau de pază, dar cu armele îndreptate spre interior. Mi s-a părut o imagine foarte plastică a ceea ce se întâmpla în acele vremuri; mulţi îşi doreau s-o şteargă de-aici şi mulţi chiar au reuşit. Şi-au riscat viaţa trecând ilegal frontiera, în special cea cu fosta Iugoslavie.
Am cunoscut în Australia mulţi români care au „fugit” din România, reuşind să treacă în Iugoslavia. Voi scrie aici doar două dintre povestiri; cea mai scurtă şi cea mai lungă dintre toate cele auzite.
El era fierar, undeva într-un sat din Banat. Toate ciubucurile care se făceau la covăcie nu erau socotite în lei, ci în vermut. Toată ziua era beat. Acasă, soţia îl îndemna să treacă frontiera, ameninţându-l că dacă nu o face el, o va face ea!
„Nu ştiu cum am trecut. Eram beat şi atâta ştiu că am căzut de pe un gard din sârmă ghimpată. Când mi-am revenit, în jurul meu erau câţiva îmbrăcaţi în halate albe, care vorbeau sârbeşte… Fusesem recuperat de grănicerii sârbi şi m-au dus la spital.”.
În povestirea mai lungă este vorba despre Alexandru, care a încercat să treacă la sârbi împreună cu alţi doi. Au fost prinşi şi condamnaţi la închisoare; cei doi la câte 6 luni, iar Alexandru la un an, fiindcă asupra lui au fot găsite „mijloace de plată străine”. Puşcăria a făcut-o la Botoşani.
Nu renunţase la ideea de a fugi din România şi împreună cu încă doi, după ce au studiat terenul mai multe luni, a trecut înot Dunărea în luna noiembrie (!) pe timp de noapte. La scurt timp după desprinderea de malul românesc (cu hainele puse în pungi de plastic), din josul Dunării a apărut un remorcher şi au trebuit să nu mai înoate, spre a nu fi văzuţi. După ce au scăpat de remorcher, au continuat înotul până la malul celălalt.
Şi-au scos hainele din pungi, s-au îmbrăcat şi s-au îndepărtat de frontieră. Au dat peste un tractorist care ara la lumina farurilor şi discutând cu el şi-au dat seama că au ajuns în Bulgaria. Cât au stat feriţi să nu fie văzuţi de cineva de pe respectivul remorcher, Dunărea i-a dus în aval şi… au scăpat dintr-o „puşcărie”, dar au intrat într-o alta! Acum trebuiau să scape din Bulgaria şi să treacă în Iugoslavia. Au dat de un gard din sârmă ghimpată pe care l-au forţat. S-a pornit alarma şi imediat a apărut, din partea sârbească, o maşină de teren cu girofar… Stăteau culcaţi până trecea spotul de lumină, se ridicau, fugeau şi iar se culcau… Au reuşit să scape fără a fi văzuţi şi prinşi.
Cu banii ce-i aveau au făcut autostopul până la Belgrad, unde s-au predat unui centru care se ocupa de ajutorarea celor fugiţi din ţările comuniste. Ghinionul lor a fost că au ajuns la acel centru tocmai după semnarea unui acord dintre România şi Iugoslavia privind returnarea celor fugiţi. Au fost încătuşaţi, urcaţi într-o dubiţă şi conduşi înspre frontiera cu România.
Alexandru, cu experienţa unui an de penitenciar, avea ascunse în bata pantalonilor nişte fâşii înguste dintr-o lamă de bărbierit. Cu ajutorul lor au reuşit toţi trei să-şi deschidă cătuşele. Pe drum, cei responsabili cu transportul şi predarea fugarilor către autorităţile române au făcut o oprire să bea ceva şi în acea pauză toţi cei trei arestaţi s-au izbit în uşile din spate ale dubiţei. Au reuşit să desprindă o uşă din balamale… Au fugit toţi trei în direcţii diferite şi miliţienii n-au reuşit să prindă pe niciunul. Au scăpat, şi de aici încolo fiecare a fost pe cont propriu.
Alexandru l-a sunat pe un frate de-al lui, care era în Australia. Frate-său a venit până în Austria, de unde a închiriat o maşină şi a trecut legal în Iugoslavia, unde cei doi s-au întâlnit. Au mers împreună până aproape de frontiera cu Austria. Alexandru a coborât, urmând a trece frontiera ilegal, pe jos, şi a se întâlni cu fratele lui pe teritoriul Austriei. Era o zonă de munte şi zăpada era cam până aproape de genunchi. A mers cât a mers şi a realizat că nu mai poate înainta; în faţă avea o prăpastie. S-a aşezat să se odihnească, dar uitându-se înapoi a văzut un soldat care venea pe urmele lui. Nu avea nicio scăpare! Soldatul a venit până aproape de el, a tras câteva înjurături şi a descărcat două focuri de armă în corpul lui Alexandru. Gloanţele au intrat prin spate şi au ieşit prin faţă. Rănit, l-a luat totuşi şi l-a dus la un spital. Doctorul care l-a operat era de gardă la domiciliu şi a fost adus de acasă în acea noapte. Era uşor ameţit şi a greşit operaţia. În zilele următore a fost operat din nou şi a rămas în spital până la vindecare, timp în care s-a înfiripat şi o frumoasă poveste de dragoste cu una dintre asistentele sârboaice.
După externare, nu ştiu după cât timp, a reuşit să emigreze în Australia. A încercat să dea de urma celui care l-a împuşcat, dar nu a reuşit.
CONSTANTIN PAPUC
Comentarii