> O locuinţă a fost puternic afectată de flăcările izbucnite din cauza jarului nestins
O locuinţă din localitatea Prisaca Dornei, comuna Vama, a fost afectată de un incendiu.
Flăcările au izbucnit luni, pompierii militari intervenind cu trei autospeciale de stingere, a anunţat purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, lt. Alin Găleată.
Potrivit lui, la sosirea echipajelor, flăcările se manifestau la nivelul acoperişului şi al mansardei, existând pericolul de propagare la întreaga construcţie.
Incendiul a fost lichidat în aproximativ două ore, dar până atunci au ars astereala din lemn a acoperişului pe o suprafaţă de aproximativ 200 mp, mansarda locuinţei pe 100 mp şi circa 5 mc de cherestea.
Totodată, s-au degradat învelitoarea din tablă a acoperişului, elemente de tâmplărie din PVC, pereţii şi plafoanele de la etajul şi de la parterul clădirii, obiecte de mobilier, materiale textile ş.a.
Sursa citată a precizat că pompierii au salvat restul casei de locuit şi bunuri materiale din interior.
Potrivit lui Alin Găleată, incendiul a izbucnit, cel mai probabil, din cauza jarului sau scânteilor nestinse şi depozitate necorespunzător, în preajma materialelor combustibile. (N.B.)
























Comentarii