Sunt ceea ce trebuie să fiu 

S-au aşternut momente lungi de tăcere când am întrebat-o dacă este ceva pe lumea aceasta ce o femeie să nu poată face. „Nu cred”, mi-a răspuns într-un târziu, apoi a aşteptat atentă altă întrebare. Răspunsese tot ce era de răspuns la prima.

Ascultând  povestea de viaţă  a Danei Logigan, profesor educator la Mitocu Dragomirnei (mamă, soţie, poetă şi nu neapărat în această ordine) am înţeles de ce fusese atât de  concisă.

Această doamnă cu care  încerc să omagiez, şi în zi de martie, mai mult de jumătate din populaţia României, n-a lăsat baltă nimic din ce s-a pornit să facă durabil. Şi a pornit o mulţime. Proiecte, construcţii, desene, planuri, cărţi, materiale didactice, activităţi obişnuite sau speciale la grădiniţă,  dar şi în viaţa de familie, pentru pasiunile personale,  orice a început în folosul copiilor pe care îi educă, al comunităţii, al familiei sau al ei însăşi, a apucat cu amândouă  braţele de un capăt, şi-a  pus mintea, sufletul şi trupul la bătaie şi le-a dus pe toate la bun sfârşit. Inteligentă, bună şi sinceră, şi-a luat munca pe deplin în  serios. Dacă o întrebi, vorbeşte despre toate uitându-se drept şi strălucitor în ochii tăi, iar dacă o lauzi doar spune simplu: „Mulţumesc”.

Dana Logigan n-a luptat în Afganistan sau Irak, n-a pilotat supersonice, n-a câştigat aur la olimpiade, n-a descoperit leacurile unor boli incurabile, dar a realizat, cred eu, lucruri la fel de valoroase  pe care femeia aceasta  le numeşte  însă „viaţă de toate zilele”.

Una trăită firesc şi extraordinar totodată.

De 1000 de ori şcoala, grădiniţa…

„Profesia? Am avut-o în sânge, cred. Când eram mică mă jucam mereu de-a  şcoala cu păpuşile. Mai târziu, când nu înţelegeam ceva la şcoală, o teoremă la matematică,  de exemplu, puneam păpuşile şi ursuleţii de pluş pe pat şi le explicam, le predam, şi aşa mă lămuream şi eu. Dulapul din camera mea era mereu zgâriat pentru că era de fapt tabla pe care scriam cu creta, cu creionul, în timp ce învăţam. Acesta era «jocul» meu.  Să fiu dascăl, asta mi-am dorit din totdeauna, iar ai mei m-au încurajat să merg pe drumul acesta” mărturiseşte   profesorul de preşcolari.

Am vizitat-o pe Dana Logigan după program,  în grădiniţa nouă, cea cu nr. 2 din Mitoc, o  bijuterie cu spaţii mari şi aerisite, pline de viaţă şi de tot ce trebuie activităţii didactice,  în care şi-au început drumul educării şi  învăţăturii zeci de micuţi. O clădire construită în 2018 prin proiect european, dar care a prins viaţă, a fost dotată şi înfrumuseţată din banii personali ai celor două educatoare şi ai îngrijitoarei care muncesc acolo. Tot ele au plantat copacii şi trandafirii din curtea largă, cu spaţiu de joacă, au pictat aleea de intrare, pentru ca totul să fie util, vesel, colorat, luminos în ochii şi inima copiilor. Mi le-a arătat pe toate, mândră, pasionata, generoasă, explicând, povestind, oftând, râzând.

Dana are 41 de ani, 21 de ani  de carieră didactică, o familie frumoasă şi puternică,  patru copiii şi un soţ  talentat pictor de biserici, care nu se aşază niciodată la masă decât după ce-şi vede mai întâi „trupa” sătulă şi mulţumită.

A fost doi ani învăţătoare titulară la Liteni, dar pentru că se pregătea să devină mamă pentru prima dată s-a transferat la Mitoc, satul bunicilor, unde a prins rădăcini. Şi-a văzut apoi de viaţă şi carieră. Şi-a luat definitivatul, a dat viaţă primului copil, apoi celui de-al doilea, apoi a luat gradul II,  apoi  au venit pe lume gemenii, apoi a luat şi gradul I, toate treptele profesionale urcându-le cu rezultate foarte  bune. Îmi spune că a fost şi n-a  fost greu acest parcurs. Dar şi că niciodată nu s-au ivit piedici de netrecut.

 „Greu mi-a fost când m-am pregătit pentru inspecţia de gr I. Gemenii avea vreo 8 luni, eu aveam încă ceva probleme de sănătate după naşterea lor şi eram şi cu casa în şantier. Erau cam multe adunate. După susţinerea lucrării,  directoarea mea de atunci, Bombonica Curelciuc, care este şi ea autoare de cărţi, mi-a scris o poezie.  Când am auzit-o, am fost fericită şi mi-am  zis, dacă mai aveam vreun dubiu: «Dana, eşti ce ceea ce trebuie  şi unde trebuie să fii!». Ştiu sigur că dacă ar fi să-mi mai aleg  profesia încă de 1000 de ori, de 1000 de ori aş alege şcoala, grădiniţa!

După 21 de ani de muncă făcută cu pasiune, împărţită  între dragostea  ei grozavă pentru copii şi dorinţa de a le deschide mintea şi sufletul cât mai bine,  Dana Logigan ştie, promoţie după promoţie, că cei mici o îndrăgesc  şi îi recunosc autoritatea. Mărturiseşte că  simte bucurie şi mulţumire sufletească şi pentru că cei mai mulţi dintre părinţi au înţeles  că ceea ce se întâmplă la grădiniţă este  doar spre binele copiilor lor, şi văd rezultatele muncii educatorului.

„Sunt părinţi care lovesc astăzi în profesori şi educatori, fără respect pentru ei.  Eu am o relaţie  bună cu părinţii şi am simţit mereu sprijinul lor. Unii dintre ei ar vrea ca cei mici să înveţe toata ziua poezii la grădiniţă, ca şi cum doar asta contează.   Cum ies copiii pe uşa îi şi întreabă: «Ce poezie ai învăţat azi?». Şi dacă n-au învăţat niciuna,  e ca şi cum n-ar fi făcut nimic. Eu le explic mereu că la 3, 4 ani,  o memorizare vine după 3, 4 săptămâni şi că pentru educarea limbajului avem şi poveşti, şi lectură după imagini, şi convorbire cu suport intuitiv. Şi  mai contează mult să le creăm deprinderi, multe care ar fi trebuit învăţate acasă.

Un şut în fund  spre „În numele pietrei”

 Mărturisesc, citesc rar poezie, pentru că am impresia că după Nichita şi Nina Cassian nimeni nu mai poate spune nimic nou.  Dana Logigan m-a reîntors recent, între paginile unui volum de versuri,  după ce şi-a lansat prima sa carte, „În numele pietrei”. Nu mă lansez în evaluări, deoarece n-am habar. În faţa unei poezii judecă inima mea, iar poeziile acestei doamne au  făcut-o să bată, iar, cu drag.

„sunt propriul ucenic şi învăţător/mi-am zidit temeliile de piatră/am respirat foc şi iubire/am alergat prin ape şi curcubeie/am ferecat şi desferecat lanţuri/şi /la fiecare apus şi răsărit/ mi-am prins vântul în piept/să-mi bată inima cu putere/ trăiesc intens şi iubesc pe măsură/am născut patru vieţi şi un înger în cer” scrie Dana Logigan în poemul „Nu mă învăţa cine sunt!”.

Ea scrie din liceu, „la pedagogic”, unde a publicat versuri în revista şcolii şi îmi pomeneşte de fosta dirigintă, Florica Diaconescu, căreia îi datorează  multe  şi în special dragostea pentru literatură şi poeţii simbolişti.  Mai târziu a fost administratorul unui site literar şi redactor la o revistă în care publica şi propriile creaţii,  a fost coordonator al altor reviste… S-a apucat şi de poezii cu rimă, de  literatură pentru copiii, dar dorea mult să ştie dacă într-adevăr  are talent. A primit ca un pumn în faţă remarca unui poet contemporan care, citindu-i o poezie pentru copii, i-a spus că mai are mult până departe. Şi n-a mai scris. L-a cunoscut însă pe  Gabriel Mihăilă, de la Galaţi, poet contemporan recunoscut, publicat,  redactor de revistă, care,  după ce a citit-o, i-a propus o colaborare şi revenirea la versul alb.  „A fost… wow…, ca un şut puternic  în fund pentru un pas înainte.  Am prins încredere şi am continuat” povesteşte Dana. A scris mai departe, poezie, proză, ghicitori pentru copii, poezie cu vers clasic.  Cu unele a scos cărţi, altele stau la  „copt” până vor deveni alte cărţi.

Viaţa e atât de frumoasă, copile !     

Dana Logigan s-a căsătorit tânără, la 21 de ani. Din dragoste…Cu  Codrin, bărbatul al cărui talent şi inspiraţie  se pot vedea în frescele pictate din multe biserici şi mănăstiri din judeţ şi din afara lui. Amândoi sunt părinţii Mariei, care la 18 ani este o frumuseţe de fată, hotărâtă,  „căpoasă”, zice mama ei, iubitoare de copiii mici,   aşadar  elevă la colegiul pedagogic. Poate va păşi cu cariera pe urmele mamei. Cei doi îl au şi pe Luca, băiatul cu ochi minunaţi, de 15 ani, care va merge curând la Liceul de Artă, dar care este  încă nedumerit că trebuie să înveţe mereu şi mai mult deşi în jur vede oameni prosperi şi realizaţi, care abia  au terminat liceul. Acum 6 ani au venit pe lume şi gemenii Andrei şi Ştefan, doi puşti deştepţi,  foarte pasionaţi de animale preistorice,  plini de imaginaţie şi  întrebări la care vor continuu răspunsuri.

Mama lor mărturiseşte că trei dintre copii au moştenit talentul tatălui şi sunt  buni desenatori, care au câştigat deja o mulţime de premii la concursuri chiar şi internaţionale.

„Regret că programa şcolară, cel puţin în gimnaziu şi chiar  primar, nu dezvoltă  abilităţile artistice ale copiilor.  Cum programa e stufoasă, mai băgam o oră de matematică sau de română; şi cum?! Lăsând desenul, muzica, sportul  deoparte,  adică exact ceea ce dă frumuseţe vieţii. Oricât de avansaţi devenim, nu cred că valorile reale, umane,  ale vieţii se schimbă.  Oricine şi oricând poate aprecia o opera de artă frumoasă, o muzică frumoasă, un buchet frumos de flori, care este o valoare, un om vesel, altă valoare. Dar e nevoie şi de educaţie ca să le vezi. Să vezi frumosul din fiecare zi”, crede educatorul care scrie în poezia „Tu, copile!”: „tu/copile/mă întrebi ce e viaţa/ eu pun mâna pe inimă/  şi te găsesc înlăuntrul ei/ şi e frumoasă, copile!/ e atât de frumoasă/ pentru că tu te-ai născut în ea!”

Sinceritatea, frumuseţea femeii

„Te-a ajutat sau  ai simţit piedici  în viaţă fiindcă eşti femeie?” o întreb pe această dedicată doamnă.

„Nu m-am gândit niciodată la asta. Nu m-am simţit nici favorizată şi nici marginalizată pentru că sunt femeie. Doar am trăit şi am muncit normal, cu măsura mea de drag şi de responsabilitate. Cred că fiecare om, bărbat sau femeie, vine cu propria idee despre sine, ştie ce-şi doreşte în viaţă şi cum vrea să-şi croiască drumul personal şi profesional. Aşa că dacă tu crezi în tine şi în obiectivele tale,  în omul care vrei să devii, nu contează ce sex ai” răspunde Dana Logigan.

„O femeie modernă…”

„Una care este în pas cu vremurile, dar care îşi respectă şi principiile, propriile valori. Degeaba adopţi nişte chestii venite din exterior dacă nu ţi se potrivesc. Eşti ca nuca în perete oriunde te-ai duce şi orice ai face. OK, ne adaptăm, ţinem pasul cu noul, pentru că altfel am intra în altă categorie,  şi pentru că noi pregătim copii care vor trai  mâine, dar nu trebuie însă să renunţăm la ceea ce ne defineşte pe fiecare dintre noi.”

„O femeie frumoasă…”

„O femeie frumoasă este o femeie sinceră, împlinită, devotată, responsabilă şi iubită. Când se simte iubită, o femeie trece mai uşor peste toate problemele.  Iar sinceritatea ar trebui să definească orice om. Chiar dacă doare pe moment. Nu poţi porni la niciun  drum cu prietenii, cu iubitul, cu soţul,  în minciună. Minciunile sunt ca un bulgăre de zăpadă care se tot rostogoleşte şi să măreşte, dar care când se izbeşte în vale de ceva face «poc» şi se risipeşte.  Cu minciuna nu construieşti nimic”, am spicuit câteva dintre opiniile acestei doamne de 41 de ani.

*La final, am întrebat-o pe Dana Logigan, cea  care a început,  construirea viitorului  a sute de copiii, cum vede viitorul propriilor copii. A tăcut iar momente lungi, a oftat şi a recunoscut că îi este greu să răspundă. „Nu ştiu ce vor fi în viitor, ce viaţă vor alege, mai ales gemenii, care sunt încă mici”  a răspuns ea într-un târziu, apoi a continuat: „Mă gândesc în special la Maria şi la Luca… Orice ar face în viaţă, mi-aş dori să-i ştiu în ţară.  Nu să stea lângă mine, chipurile să aibă cine-mi da o cană de apă la bătrâneţe.  Să meargă fiecare la casa lui, cu familia lui,  cum e sănătos şi normal şi nu numaidecât în satul meu, în oraşul meu. Unii fac copii şi peste 20-30 de ani au vieţile atât de separate că parcă nu mai sunt copiii lor.

Pentru ai mei,  pur şi simplu îmi  doresc să nu plece departe, pentru a avea ocazia să mai trăim momente împreună”.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: