Zvoriştea

Copii agăţaţi de o maşină…

> Poliţia a sancţionat femeia aflată la volan şi face cercetări şi pentru punerea în pericol a vieţii sau sănătăţii minorilor

Patru copii au fost fotografiaţi, vineri, când circulau agăţaţi de o maşină în Zvoriştea, pe barele metalice laterale ale unui autoturism.

După ce imaginile au apărut în spaţiul public, Poliţia Suceava s-a autosesizat şi a făcut cercetări în regim de urgenţă.

Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Suceava, comisar-şef Ionuţ Epureanu, s-a stabilit că maşina a fost condusă pe raza comunei Zvoriştea de o femeie de 20 de ani, din localitate. Ea a preluat-o pe sora sa de la şcoală şi pe alţi trei colegi, iar la plecarea de pe loc, pe barele metalice exterioare au urcat alţi patru elevi.

Femeia a rulat în acest fel câţiva zeci de metri, iar apoi a oprit maşina şi le-a cerut celor patru să coboare.  Femeia care a condus maşina a fost audiată, dar şi părinţii minorilor implicaţi.  Părinţii copiilor au fost avertizaţi şi instruiţi cu privire la pericolele generate de acest tip de comportament, iar şoferiţa de 20 de ani a fost sancţionată contravenţional cu amendă în valoare de 1160 lei pentru încălcarea legislației rutiere, respectiv pentru transportul persoanelor în afara caroseriei.

În acest caz se continuă verificările şi cu privire la alte aspecte privind punerea în pericol a vieţii sau sănătăţii minorilor, urmând a fi atrasă răspunderea contravenţională sau penală, în funcţie de rezultatele cercetărilor. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: