Nu ştiu şi nici nu mă’nteresează cum s-a tradus „babardeala” în germană ori engleză, doar mă mir că, potrivit declaraţiilor producătoarei filmului regizat de Radu Jude, câştigător al „Ursului de Aur” din acest an, titlul s-ar fi croit pentru „noi”, ăi de acasă, să fie pe potriva noastră cică şi să-l savurăm – „Barbardeală cu bucluc sau porno balamuc” –, iar filmul ca atare ar fi fost croit pentru juriu, să-l dea pe spate şi să-i dea şi premiu pe deasupra. Aşadar, dacă aşa ceva trebe să facem, să aplaudăm de la distanţă, să batem cu palmele de coapse şi, dacă nu ştim cum să ne exprimăm altfel extazul, să ne dăm şi câteva palme. Dacă înţeleg bine din beţia euforică a victoriei, am câştigat expunând pe plan european „ideile de bază ale societăţii de peste tot”, într-o expresie marcat carpato-danubiano-pontică a… „vulgarităţii, agresivităţii şi ipocriziei”. Adică dacă există vulgaritate, agresivitate şi ipocrizie (la noi şi peste tot), ura, e marfă, glorie acestora (că nu, nu suntem noi din ăia să le ascundem sub preş, noi punem reflectoarele pe ele, le facem brand şi trăsătură identitară)! Iar apoi, târâş-grăpiş, să ne revenim, să ne scuturăm şi să ne cuminţim, că asta este arta, cea care ne pune la colţ, ne scoate de-acolo cu şuturi în…, iar după aia ne ţine în faţa lumii în genunchi, pe grăunţe, să ne-arătăm noi lumii curate mâinile curate.
…Nu ştiu alţii cum sunt, însă eu, după ce am citit prezentările, declaraţiile etc., mi-a pierit orice chef ca, peste o lună ori două, să-mi pun masca pe gură spre a plăti să văd la cinema… babardeală, bucluc, porno, balamuc. De-astea sunt de văzut cu miile, gratis, fără să necesite un înalt titraj cultural, deşi, dacă e asta să acceptăm, da, fac parte din marea sferă a culturii, plămădită din bube, mucegaiuri, noroi… Până la urmă, pe Jude-l înţeleg în judecata lui; a vrut să facă una nefăcută, aferim, bravos! Şi să nu vă luaţi după mine, e primăvară, se-n-noiesc natura şi cultura, pofiţi la babardeală!
Comentarii