Biblioteca scriitoarei Valeria Manta Tăicuţu

Valeria Manta Tăicuţu, în curtea casei memoriale „Mircea Motrici”, citind poezie la o ediţie a festivalului literar organizat la Udeşti

Nu l-am văzut, nu am citit „Romanul inorogului” de Valeria Manta Tăicuţu, Valman, Râmnicu Sărat, 2008, distins cu Premiul pentru Critică şi Istorie Literară al Filialei Bacău a Uniunii Scriitorilor. Presupun doar că în sumarul său se găsesc şi unele din cronicile publicate săptămânal în revista „Luceafărul” condusă de Marius Tupan, fostul meu coleg de an la Universitatea Bucureşti, pe care le-am citit cu interes şi plăcere. Continuând (şi încheind) cu supoziţiile, îmi închipui că rubrica din „Luceafărul” căuta să acopere cele mai recente apariţii editoriale. În schimb, am parcurs următorul său volum de critică literară, „Lecturi necesare”, Editura Casei Corpului Didactic „I. Gh. Dumitraşcu” Buzău, 2011. De data aceasta, m-am întrebat dacă Valeria Manta Tăicuţu, fiind profesoară de Limba şi Literatura Română, s-a gân-dit la cărţile pe care orice iubitor de carte, dar în primul rând tinerii, ar trebui să le parcurgă, într-un bine-venit acord cu scrisul înaintaşilor şi al contemporanilor, date fiind titluri ca „Ion Creangă: Momentul de sinteză”, „I. L. Caragiale: Asimilare şi acomodare”, „Bacovia: poezia «nervilor»”, „Nichita Stănescu: Undeva sub cuvinte”, „Ioan Alexandru: Pustia marilor mistere”, „Noica şi omul deplin al culturii”, „Radu Cârneci: Păsări de vânt şi răcoare”, „Cezar Ivănescu: «Gladiator»”. Fireşte, m-am bucurat să găsesc şi trei nume asociate Bucovinei, Ion Beldeanu, Marcel Mureşeanu şi George Sidorovici. Cu „Ion Beldeanu: Iniţiere în marea linişte bolnavă” (despre „Indiferenţa textului”), „Ipoteze” („Chiar dacă?”), „Apa vie a identităţii” (partea a treia a cărţii „Bucovina care ne doare”), putem să vedem în Valeria Manta Tăicuţu unul din criticii care i-au acordat semnificativului poet sucevean o deosebită atenţie, cu atât mai mult cu cât şi George Sidorovici s-a bucurat de lectura sa, graţie antologiei de povestiri îngrijite de Ion Beldeanu. Volumul „Lecturi necesare” propune cititorului în partea finală patru atrăgătoare studii, trei incursiuni în poezia contemporană prin cheie tematică – „Focuri profane”, „Charisma poetică a vinului”, „Conotaţiile plaiului mioritic” – şi „Fascinaţia mediului acvatic”, consacrat sonetelor lui Vasile Voiculescu, menţiune care ne cheamă imediat în memorie şi valorosul volum de sonete al autoarei, de rugăciuni poetice plecând de la Psalmi, „Laudate Dominum”, Editura Valman, 2012. Şi care, de altminteri, nu e singurul.

În biografia sa literară cu numeroase volume de poezie şi romane (distinse cu premii ale Uniunii Scriitorilor – Filiala Bacău şi cu Premiul Eminescu „Teiul de Aur” pentru Literatură în 2019), cu un festival şi o editură apreciate şi mai ales cu o revistă de substanţă, „Spaţii culturale”, care a făcut din Râmnicu Sărat o aşezare care contează pe harta României publicaţiilor de azi, Valeria Manta Tăicuţu nu şi-a lăsat nicio clipă condeiul de critic să tânjească, deşi undeva spune cu scepticism că încă mai crede că „literatura poate cumva să existe şi fără ei”. Semnează permanent cronici literare nu doar în propria revistă, ci şi în multe altele, de calitate recunoscută, între care se numără şi „Bucovina literară”, iar recent i-a apărut un nou volum, „Biblioteca subiectivă”, Editgraph, Buzău, 2020.

Într-o vreme în care drama bibliotecilor pe hârtie este amplificată de lipsa spaţiilor, de posibilitatea cutremurelor, ca să numim numai un cap din lungul şir al dezastrelor care ameninţă deopotrivă oamenii şi cărţile, dar mai ales de scăderea accelerată a numărului de cititori, ce merită să alăturăm celor deja existente pe rafturile bibliotecii personale? Ce alege Valeria Manta Tăicuţu din oceanul tipăriturilor care ameninţă să ne obosească şi chiar să ne înceţoşeze ochii?

Cărţilor celor aproape cincizeci de autori – „nume cunoscute şi mai puţin cunoscute, de poeţi şi prozatori care vieţuiesc şi-n «margine», şi-n «centru» şi pe care-i admir fiindcă nu scot volume dintr-un ambiţ şi-un pamplezir, folosindu-se de ceea ce au scris alţii ca de mijloacele de transport în comun” -, Valeria Manta Tăicuţu le adaugă inspirat un „Argument” şi opt articole de atitudine, veritabile pamflete cu titluri grăitoare: „Poeţii şi (i)realitatea post decembristă”, „Conştiinţa artistică”, „Rolul poetului”, „Scrieţi, băieţi, nu(mai) scrieţi…”, „Cică nişte cronicari…”, „Aşa şi nu altfel”, „Mahalaua din cultură” şi „Cuiburi în provincie”. Un tablou gravat cu bisturiul al lumii literare de azi!

Las cititorului plăcerea de a descoperi titlurile şi autorii asupra cărora s-a oprit Valeria Manta Tăicuţu, observând numai, cu îndreptăţită mulţumire, că un mănunchi aparţine Ţării de Sus, Societăţii Scriitorilor Bucovineni. Este vorba de cărţi apărute între anii 2014 şi 2020, a căror lectură, consideră Valeria Manta Tăicuţu, a însemnat timp cheltuit cu folos, iar autorii lor, când nu-i cunoşteam deja, nume care merită atenţie. Nu ştiu dacă peste zece ani-douăzeci de ani, trecând la fireasca, necesara împrospătare a bibliotecilor noastre subiective, Valeria Manta Tăicuţu ar păstra jumătate din cele 48 de volume. Importante sunt curajul şi gustul de a le alege acum, raportate inevitabil la nenumăratele cărţi tipărite în acest răstimp. Şi, desigur, importanţi sunt autorii care îi vor susţine alegerea. Deoarece pentru un critic, o persoană care îşi face publice preferinţele, contează măsura de perenitate detectată în valorile momentului pe care le-a identificat şi prezentat ca atare.

Indiferent însă câţi dintre scriitorii pe care mizează Valeria Manta Tăicuţu vor reconfirma peste un deceniu-două, cu certitudine cartea ei va rezista înainte de toate prin cele unu plus opt texte, pamflete scrise cu mult năduf şi mult talent. Tentaţia citării le vizează aproape integral, dar, rămânând la cât ne permite spaţiul, iată două fragmente: „Poetul pornit din mahala e mândru că n-are pic de cultură, că, lipsit de instrucţie, poate dispreţui tot ceea ce nu înţelege, începând cu noţiunile elementare de poetică şi terminând cu înaintaşii. Cel ce n-a avut bunul-simţ de a parcurge lecturile obligatorii în şcoală, fiind mult prea ocupat cu haimanalâcul prin suburbii ori cu mersul în gaşcă la internet-cafe, are tot dreptul să se considere generaţie spontanee. Literatura începe cu el, tot ce scrie este «nou şi original», fiindcă aşa se întâmplă când nu citeşti nimic (…)/ Mi s-a întâmplat să cunosc astfel de «poeţi» şi, uitând de vorba aceea, că nu-i bine să te pui cu prostul, fiindcă are creierul odihnit, am intrat, nu o dată, în belea. Unul, de exemplu, scria sonete în vers alb. Când i-am atras atenţia că sonetul este o poezie cu formă fixă, mi-a râs în nas, anihilându-mă cu afirmaţia că el «revoluţionează» sonetul, că-l scrie cum îi dictează inspiraţia de moment şi starea naturală. L-am lăsat în pace pe sonetistul cu naturelul simţitor (…) şi aud că e bine-merci, a ajuns la al nu ştiu câtelea volum, e premiat, tradus în limbi de circulaţie, plimbat prin străinătate şi foarte bine plătit pentru ceea ce (nu) face în domeniul culturii”; „Şi, cum nu poate opri planeta, ca să coboare, ce face scriitorul autentic în aceste condiţii? Uneori înnebuneşte, alteori se apucă de băut sau de cultivat porumb sau rapiţă, câteodată se sinucide, dar, cel mai des, ajunge să fraternizeze cu mahalagiul lipsit de talent, dar cocoţat în structurile puterii; devenit o umbră a celui care-a fost, se pupă-n bot cu mitocanul, îi scrie/rescrie cărţile, îi compune cronici de promovare şi-l legitimează ca scriitor al neamului. Aceasta pentru simplul motiv că, la noi, cu ruşinea mori de foame”.

În consens mental şi afectiv cu indignarea şi amărăciunea care par gata să explodeze în pamfletele Valeriei Manta Tăicuţu, cititorul „Bibliotecii subiective” nu rămâne însă numai cu satisfacţia acestora. Lectura cronicilor îi aduce altele, chiar dacă nici măcar nu a răsfoit cărţile analizate, şi cu atât mai mult dacă le cunoaşte, satisfacţii însă într-un registru mai subtil. Ele ţin de limpezimea expunerii la Valeria Manta Tăicuţu, care derivă şi din experienţa catedrei, de farmecul acestei expuneri şi al unora dintre titluri („Frumuseţea sonoră a timpului”, „Liniştea moale a singurătăţii” ş.a.), în care recunoaştem poetul, de eleganţa argumentării calităţii volumelor despre care scrie – stilul este omul, nu? -, de plasarea autorilor în vecinătăţi care trădează cultura, pregătirea comentatorului şi de expresivitatea schiţelor de portret făcute uneori aceloraşi autori cu mâna exersată a romancierului creator de personaje pe care nu le uiţi. Mărturisirile pe care nu o dată cronicara i le încredinţează cititorului sunt receptate ca o formă de respect, de încredere şi au de asemenea şarmul lor. În acest sens, o încântare este textul intitulat „Excursie într-un tren regal”.

Metehnele şi ticăloşiile incriminate de „Argument” şi de cele opt pamflete reprezintă documentul sarcastic al dezonoarei care maculează lumea literară de azi. În schimb, cronicile vorbesc despre oameni şi apariţii editoriale în care, ea însăşi multiplu înzestrată literar, cu puternic simţ artistic, serioasă şi exigentă, Valeria Manta Tăicuţu crede. De aceea este o onoare, carte-scriitor, să te afli în biblioteca sa.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: