ConBucovina scoate la vânzare apartamentele din blocul de care era interesată USV

Firma de construcţii suceveană ConBucovina a scos la vânzare apartamentele din blocul pe care dorea să-l achiziţioneze Universitatea Suceava pentru a-l transforma în cămin studenţesc. Tranzacţia nu s-a mai realizat, întrucât cele două părţi nu au ajuns la un consens privind termenul.

Conducerea USV caută în prezent noi spaţii în care să fie amenajate cămine studenţeşti pentru soluţionarea problemei lipsei de spaţii de cazare, iar în urma cercetării de piaţă a fost identificat un imobil aflat în proprietatea SC ConBucovina SA, situat la o distanţă mică de actualul campus.

Corpul de clădire menţionat ar fi putut fi transformat, prin recompartimentare, într-un cămin studenţesc, rezolvând, în mare parte, problemele de cazare ale studenţilor.

O comisie formată din reprezentanţi ai USV a început negocieri cu investitorul imobiliar, negocieri care s-au derulat pe parcursul lunii decembrie, însă nu au condus la un acord între părţi.

Situaţia a fost generată de faptul că suma minimă solicitată de constructor a fost mai mare decât suma maximă aprobată de Ministerul Educaţiei pentru această achiziţie, iar cele două părţi nu au ajuns la un consens nici în ceea ce priveşte detaliile tehnice de predare – primire a imobilului.

Firma ConBucovina a postat deja un anunţ că vinde apartamentele din acest bloc care a fost văruit în culorile universităţii şi are sigla USV. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: