Perfect

În urma unei recente ordonanţe de urgenţă, slujbele de prefect şi subprefect devin funcţii de demnitate publică. Altfel zis, aceşti importanţi slujbaşi vor da concurs de împrejurări politice şi vor fi numiţi ca atare. Cel puţin va fi clară situaţia, mai clară ca până în prezent, nu va mai zice nimeni că-i altfel, că prefectul & subprefectul ar avea straie şi misiuni apolitice. Se va vedea însă căror multiple comenzi se vor supune ei, în funcţie de variatele combinaţii de la centru şi din teritoriu. Căci, pe de-o parte, se presupune (dacă nu este deja evident) că aceşti demnitari vor fi emanaţi conform ecuaţiei guvernamentale actuale şi a „inspiraţiei” decidenţilor politici care realmente contează în urma recentelor alegeri (că dintre cei care nu le-au pierdut, nu toţi au la fel de mulţi saci în căruţă). Iar pe de altă parte, în judeţe, frâiele sunt în mâinile puternicilor şefi de consilii judeţene, ca şi în cele ale majorităţii politice de primari (între care cei de la oraşele mari sunt mai ceva ca ăilalţi). Aşa încât doar noi să fim cei care greşim crezând că prefecţii vor risca să ajungă nişte vrednice păpuşi mişcate de o sumedenie de sfori. La o pildă, teoretic, prefectul e singurul care, dacă se impune, poate sancţiona un preşedinte de CJ ori un primar. Însă cum s-o facă, dacă e cazul, atunci când e vorba despre preşedintele sau primarul „lui”? De fapt când prefectul e alesul partidului, guvernului, preşedintelui, primarului.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI