În judeţ

Doar 6 reacţii adverse, uşoare, la 2225 de persoane vaccinate anti-Covid-19

> Alte 1300 de doze de vaccin au ajuns duminică în judeţ, dintre care jumătate vor fi folosite de Spitalul Judeţean

Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Suceava a anunţat, ieri, că, potrivit datelor din aplicaţia Registrul Electronic Naţional al Vaccinărilor (RENV), care ţine evidenţa vaccinărilor, în data de 10 ianuarie 2021 numărul total de persoane vaccinate pe raza judeţului nostru împotriva Covid-19 cu vaccinul Pfizer BioNTech (începând cu data de 27 decembrie 2020, prima administrare) era 2225 persoane.

Iată situaţia pe cele 7 centre de vaccinare din judeţ: Spitalul Judeţean de Urgenţă Suceava – 1050 de vaccinări; Spitalul Municipal Rădăuţi – 300; Spitalul Municipal Fălticeni – 200; Spitalul Municipal Vatra Dornei – 125; Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc – 300; Spitalul Orăşenesc Gura Humorului – 150; Spitalul Orăşenesc Siret – 100.

Potrivit DSP, numărul total de reacţii adverse înregistrate la nivelul centrelor de vaccinare din judeţ (începând din 27 decembrie 2020) era 6, dintre care 5 reacţii locale cu durere la locul injectării şi o reacţie de astenie.

DSP Suceava a informat că s-a utilizat în totalitate vaccinul adus în primele trei tranşe în judeţ, fiind vorba despre 2225 doze. Duminică s-a adus o nouă tranşă de 1300 doze de vaccin Pfizer BioNTech, care a fost deja distribuit în cele 7 centre de vaccinare conform programărilor efectuate, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Suceava – 650 de doze; Spitalul Municipal Rădăuţi – 250; Spitalul Municipal Fălticeni – 50; Spitalul Municipal Vatra Dornei – 50; Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc – 100; Spitalul Orăşenesc Gura Humorului – 100; Spitalul Orăşenesc Siret – 100.

 „Amintim că vaccinarea este gratuită, voluntară şi necondiţionată. Informaţii despre vaccinare se găsesc pe platforma naţională de informare cu privire la vaccinarea împotriva Covid-19 – Rovaccinare: www.vaccinare-covid.gov.ro.

De asemenea, vă amintim că vaccinarea este o măsură complexă de prevenţie în pandemia de coronavirus, alături de respectarea regulilor şi a măsurilor igienico-sanitare ca purtarea măştii, spălatul frecvent pe mâini şi distanţarea fizică” se arată în comunicatul DSP Suceava. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI