Restituiri

La 10 noiembrie 1928 se formează în România un guvern naţional ţărănesc, în frunte cu Iuliu Maniu. Acest guvern organizează alegerile parlamentare din 12 decembrie 1928 (şi 15-19), alegeri câştigate cu 78% de Partidul Naţional Ţărănesc.

La alegerile parlamentare, Iuliu Maniu a găsit de cuviinţă să invite câţiva ziarişti independenţi pentru a candida pe listele PNŢ.

Un ziarist celebru, care a participat la întâia alegere parţială ce s-a desfăşurat în judeţul Vlaşca, ne-a lăsat câteva însemnări memorabile referitoare la alegerile democratice din România interbelică. Aceste însemnări stârnesc râsul cititorului, dar în acelaşi timp îl duc în prezentul actualei politici desfăşurate de partide şi demonstrează că nimic nu s-a schimbat în gândirea şi modul de acţiune ale oamenilor politici pe parcursul a 93 de ani.

Iată-le!

„Adversarul meu era liberal, D. Iuca, om care trudise ca nimeni altul pentru ne-voile judeţului. Dar trebuia înfrânt cu orice preţ, nu atât pentru mine, cât pentru onoarea PNŢ. Agentul nostru electoral deşirat la trup şi la vorbă îl înfăţişa în comparaţie cu mine. Se spunea despre adversar că ar fi albanez de origine. Aceasta constituia punctul culminant al discursului. «Căci ce este el?, repezea întrebarea în ţărani namila de agent. El este un venetic, un comitagiu pripăşit pe aici. Ca să nu-l auziţi voi că e străin, se încuie în casă şi cântă toată noaptea Riki-tiki-tavi, imnul albanezilor». Auzind această grozăvie neînţeleasă, ţăranii, a căror mulţime era împănată de alţi agenţi, strigau din răsputeri:  «Afară cu el! Nu ne trebuie!».

Prinzând avânt, namila de agent electoral întorcea vorba către mine. ,,Pe când candidatul nostru – numele nu mi-l putea rosti bine! – el cântă din zori până în seară Deşteaptă-te Române pe ogoarele voastre!” ,,Ura! Să trăiască!” striga mulţimea satisfăcută de această ispravă a mea. Apoi venea la cuvânt şeful politic al judeţului, demagog fără pereche. Făcea mai întâi un expozeu al marilor reforme săvârşite de guvern în interval de două luni. Erau atât de multe încât ar fi umplut 20 de ani.

După fiecare reformă epocală, el întreba: «Bine-am făcut fraţilor sau rău am făcut?».  «Bineee!» răspundea mulţimea aţâţată de agenţi. Întrebarea repetată ridica diapazonul răspunsului până la delir. După expozeu veneam eu la rând, «Candidatul nostru e profesor universitar, adică d’ăia care face studenţi. Candidatul nostru este scriitor, adică aşa cum aveţi voi la primărie. Ura! Să trăiască!» . «Să trăiască!» urlau ţăranii… «Dacă am pune într-o balanţă nu pe Iuca albanezul, dar pe Brătieni, cu partidul lor cu tot, şi în cealaltă pe candidatul nostru tot el ar atârna mai greu! Ura, să trăiască!». «Uraaa!» striga mulţimea înflăcărată de agent.

Ideea democrată triumfa mai ales când oratorul ajungea la obârşia mea.  «V-am chemat, fraţilor, să alegeţi os de ţăran, căci candidatul nostru e fecior de plugar d’aici din Baloteşti, precum eu sunt fecior de ţăran din Bucureşti. Ura, să trăim!»

Fraza, ţipată cu voce maximă şi cu o bătaie de pumn în piept, stârnea urale nesfârşite. Ţăranii erau fericiţi că plugarii din Bucureşti au dat o odraslă ca oratorul.

Am fost ales cu o majoritate zdrobitoare. Mare triumf al democraţiei în prima alegere parţială.

A doua zi după biruinţă, curtea unde locuiam era neagră de căciulile ţăranilor. Miile de făgăduieli ale agentului demagog ajungeau la soroc. Unii cereau să-i scap de puşcărie pentru omoruri şi furturi. Alţii să le dau pământ căci au fost nedreptăţiţi la reforma agrară; excluşi pentru că erau ţărănişti. Aceştia aveau dreptate şi pe mulţi i-am împroprietărit. Cei mai mulţi cereau să-i fac pădurari sau sergenţi de stradă în Bucureşti. Am făcut pădurari. După o lună două erau destituiţi pentru că au vândut arborii statului.

Întrebam pe cine voia să fie sergent de stradă:

– Cât pământ ai?

– Douăzeci de pogoane; în Vlaşca însemna o mare avere.

– Cui o laşi s-o muncească?

–  O dau în parte.

–  Şi de ce vrei să te faci sergent de stradă?

– Mi s-a urât cu munca. Să mă mai odihnesc şi eu că a venit partidul la putere.

Ţăranii, aşa cum îi ştiam eu, aveau bun-simţ şi o anume înţelepciune a lor. Cei care mă asaltau zilnic cât am fost deputat erau exemplare desfigurate ale demagogiei.

Majoritatea aleşilor naţiunii sunt din provincie. E cu neputinţă să trăiască în Bucureşti din diurnă. Atunci? Îşi sacrifică averile personale? Cine s-o creadă! Taina acestei existenţe politice n-o dezleagă decât afacerismul. Sunt grupuri de deputaţi constelaţi în jurul câte unui ministru de la resorturile grase. Alţii mai modeşti nu fac ca mine, ei fixează clientelei politice onorarii ca avocaţii: dacă îţi rezolv cutare chestiune, îmi dai atât! Dacă e vorba de o întreprindere, mă iei părtaş.

Suntem în era împrumuturilor internaţionale. Ministrul de Finanţe le operează peste procentele legale cu un comision de 7%, ceea ce scandalizează chiar pe partizani. Chemat să răspundă în faţa Camerei, se preface pur şi simplu nebun din pricina marelui efort făcut pentru a obţine împrumutul. Mâine, revenindu-i minţile ca prin farmec, va duce o viaţă de un lux fabulos, fără să aibă vreo meserie avuabilă.”

Nu vi se pare că aceste mărturii din anul 1929 se aseamănă teribil cu ceea ce vedem în viaţa politică din România democratică a anului 2021?

Prof. CONSTANTIN TÂRZIU